Şi Parisul şi Berlinul au trimis mesaje clare, privind unitatea Spaniei. Dar şi alte cancelarii europene au procedat identic. Angela Merkel a reafirmat, într-o discuţie telefonică avută cu omologul spaniol Mariano Rajoy „susţinerea sa pentru unitatea Spaniei”, după cum a declarat purtătorul ei de cuvânt, Steffen Seibert. Cu toate acestea, tensiunea persistă. Şi cerul Cataloniei e înnorat. Ampla demonstraţie de forţă – niciodată văzută –, de duminică, a opozanţilor referendumului pentru independenţa Cataloniei, care a scos pe străzile Barcelonei peste 950.000 de persoane, potrivit organizatorilor, 350.000 de persoane, potrivit poliţiei locale, în dorinţa de a-şi face auzită vocea, în favoarea unităţii Spaniei, l-a lăsat, aparent, rece pe Carles Puigdemont, preşedintele regiunii. Care, într-un interviu difuzat pe canalul public catalan, TV3, în aceeaşi zi, a spus că nu… renunţă. În pofida presiunii imense şi a sloganurilor scandate: „Spania nu va fi niciodată învinsă”, „Trăiască Catalonia”, „Puigdemont la închisoare”, „Întoarceţi-vă la discuţii”. Dacă deţinătorul premiului Nobel pentru Literatură, scriitorul cu naţionalitate peruană şi spaniolă, Mario Vargas Llosa, a spus că „naţionalismul a umplut istoria de războaie, de sânge şi cadavre”, la mitingul amintit, Carles Puigdemont nu s-a sfiit să reitereze că „declaraţia de independenţă este prevăzută în legea referendumului, în respectarea rezultatului. Şi noi vom aplica ce spune legea”. În şedinţa parlamentului regional de astăzi, 10 octombrie a.c., se aşteaptă să se declare independenţa, deşi nu puţini cred că, în ceasul al douăsprezecelea, să se facă pasul înapoi. În ultimele ore, inclusiv din partea mişcărilor independentiste s-au făcut auzite apeluri la „armistiţiu” şi acordarea unui şanse dialogului, inclusiv prin ministrul regional al antreprizelor, în cotidianul catalan „Ara”, acesta neexcluzând o „suspendare imediată a guvernului, posibila arestare a promotorilor, şi, mai grav, debutul unei spirale a manifestărilor şi conflictelor în stradă”. Separatiştii au fost convinşi, la un moment dat, de intervenţia Uniunii Europene ca mediator, dar în absenţa gestului bruxellez, consecinţele rămân imprevizibile. Evident, se lucrează stăruitor în culise, şi liderul socialiştilor spanioli, Pedro Sanchez, a cerut imperativ şefului guvernului separatist catalan, Carles Puigdemont, să „oprească totul” şi să renunţe la declaraţia de independenţă unilaterală. Se aşteaptă, inclusiv de separatişti, ca în ultimul moment să se convină asupra unei negocieri, privind fie organizarea unui referendum în acord cu Madridul, fie a unor discuţii pertinente privind termenele independenţei. Dar, premierul Mariano Rajoy, inflexibil, a spus cu fermitate că nu va accepta „nicio declaraţie de independenţă amânată”. Care va fi reacţia independentiştilor, dacă Madridul aplică articolul 155 din Constituţie, privind suspendarea autonomiei, nu se cunoaşte. Asistăm, de fapt, la neputinţa clasei politice spaniole de a soluţiona o problemă, deloc insurmontabilă, la un moment dat. Acum Catalonia „forţează”, în temeiul rezultatului unui referendum declarat ilegal, de Curtea Constituţională, negocierea unui statut, nu de autonomie ca celelalte 17 regiuni ale Spaniei, ci o altă redistribuire a încasărilor fiscale, mai exact o largă autonomie bugetară, aşa cum o au Ţara Bascilor şi provincia Navarra, acestea fiind privilegiate, în opinia Barcelonei. Atitudinea fermă a Madridului a fost, indiscutabil, un cadou făcut separatiştilor. Oricum, astăzi este o zi lungă, care poate intra în istoria Spaniei.
