În returul Cupei României cu BC Timişoara, SCMU Craiova s-a impus cu 105-103, pe sferturi 23-26, 30-31, 25-13, 27-33, dar nu a reuşit să se califice, deoarece pierduse în Sala Polivalentă din Bănie la 6 puncte. Croatul Ivan Siriscevic a impresionat pe Bega, marcând 38 de puncte (6 din 9 la aruncările de 3 puncte), iar Nick Novak a contribuit cu 23 de puncte (4 din 4 la 3 puncte). Ceilalţi jucători folosiţi de israelianul Rami Hadar au fost: Kikos 12 puncte, Samuels 10, Vârnă 7, Paasoja 5, Watson 4, Berceanu 4, Orbeanu 2. Problema principală a echipei a fost la recuperări, unde gazdele au fost net superioare. „Din păcate, nu am reuşit să păstrăm avantajul, am avut meciul în mână, am condus cu 13 puncte la Timişoara, dar am ratat şansa. Suntem nerăbdători să ne revanşăm în campionat” a spus Iulian Orbeanu. Goran Martinic nu a jucat în meciurile cu Timişoara din cauza unei accidentări, dar spune că este pregătit pentru a debuta o dată cu startul LNMB. „Am 10 zile de când am venit, încep să mă obişnuiesc cu colegii şi cu oraşul. Am avut o problemă la picior, dar acum cred că sunt valid pentru primul meci de campionat. Sper să facem un sezon bun, sunt sigur că ne vom clasa în partea superioară a clasamentului, dar nu ştiu cât de sus vom urca. Sper ca fanii să ne susţină, să fie o atmosferă ca acum 3-4 ani, când sala era plină şi era foarte greu pentru adversari să se impună la Craiova” a spus fundaşul muntenegrean, venit de la BC Mureş. Pentru Craiova urmează debutul în noua ediţie a Ligii Naţionale, cu meciul contra nou-promovatei Poli Iaşi, programat sâmbătă, de la ora 19, în Sala Polivalentă, însă disputarea partidei este încă în dubiu, deoarece formaţia din Moldova ar putea pierde dreptul de a evolua în campionat, după ce a folosit ilegal un jucător în turneul de promovare.