Voleibaliştii s-au schimbat, obiectivele s-au păstrat

0
415

Cu o echipă modificată aproape complet faţă de anul trecut, vicecampioana României are ca scop calificarea în cupele europene la finalul sezonului care începe mâine

Echipa de volei a Craiovei, vicecampioană en-titre, începe campionatul în acest week-end, întâlnind în Sala Polivalentă o nou-promovată, CSS 2 Baia Mare, sâmbătă, de la ora 17. Antrenorul Dan Pascu a declarat că bugetul echipei este acelaşi ca anul trecut, în schimb alte formaţii au o forţă financiară superioară faţă de sezoanele precedente. Totuşi, obiectivul Craiovei rămâne calificarea în cupele europene. „Va urma un campionat mai greu decât cel de anul trecut, bugetele au crescut, dar obiectivul nostru rămâne acelaşi, respectiv calificarea în cupele europene. Cine bagă bani aşteaptă şi performanţe şi aşa e şi la noi, Primăria Craiova ne asigură toate condiţiile şi suntem obligaţi să avem rezultate, mai ales că am ridicat ştacheta în anii trecuţi. Am fost nevoiţi să schimbăm întreaga echipă aproape, dar asta e situaţia, componenţii formaţiei de anul trecut au avut oferte superioare, nu am putut să-i oprim, aşa că trebuie să ne adaptăm. În ultimii ani am avut mereu jucători noi, de aceea am şi început mai greu campionatul. Sper ca anul acesta să nu mai fie aceeaşi situaţie, fiindcă am avut mai multe meciuri de pregătire, suntem cam la 75 la sută din capacitate şi vrem să mai adăugăm încă 10 procente după meciul de debut. Faţă de alţi ani, acum ne bazăm pe foarte mulţi străini, avem 7, eu nu am avut mai mulţi de 3 până acum, dar nu am avut încotro, fiindcă jucătorii români de valoare nu mai erau disponibili. Au venit însă jucători cu CV, au valoare, dar pentru mine va fi foarte greu, fiindcă nu pot construi în jurul unui schelet, toţi vin din campionate diferite şi trebuie să-i aduc la un numitor comun. Trebuie să ne impunem în meciul cu Baia Mare şi să mai facem un pas înainte ca echipă, să ridicăm nivelul de joc de la meci la meci” a spus antrenorul SCM Craiova. Dan Pascu aşteaptă la echipă un jucător din Porto Rico, Sequiel Sanchez, acesta întârziind atât din pricina convocării la lotul naţional, dar şi din cauza problemelor provocate de uraganul Maria. „Este un jucător valoros, dar nu va intra direct în echipa de bază, va trebui să muncească pentru a-şi câştiga locul, fiindcă sextetul este cam format” a spus Pascu.

Lipsa de omogenitate, principala problemă

Bogdan Ene este unicul jucător rămas din echipa care a fost campioană şi vicecampioană în ultimii doi ani. „Baia Mare este o echipă cu un mix de jucători tineri şi unii străini cu experienţă, în faţa căreia sperăm să ne impunem. Suntem încă într-o perioadă de omogenizare, sperăm să atingem o formă bună până la meciul din etapa a doua, de la Ploieşti. Eu am rămas singurul jucător din echipa din anii trecuţi, nu aveam motive să plec, fiindcă mă simt apreciat aici, de conducători şi de public. Le voi explica jucătorilor noi ce înseamnă Craiova şi ce aşteptări are lumea de la ei” a declarat Ene.

Sârbul Mirko Radevic este unul dintre numeroşii jucători care au venit în vara trecută la Craiova şi a declarat înaintea începerii sezonului: „Avem un meci de început în care trebuie să fim concentraţi, am jucat împotriva jucătorilor sârbi de la Baia Mare şi trebuie să îi tratăm serios. Suntem mulţi jucători noi, avem mult de lucru la capitolul omogenizare şi sperăm să atingem cât mai curând o formă foarte bună. Valoare există, dar trebuie să ajungem cât mai repede pe aceeaşi lungime de undă, pentru ca echipa Craiovei să ajungă pe primele locuri, aşa cum a fost obişnuită”.