Cu prilejul celei de-a XV-a ediţii a Zilelor oraşului, care se va desfăşura în perioada 25-30 octombrie, craiovenilor li se va oferi un regal al spectacolelor – de teatru, de revistă ori de balet, de muzică uşoară şi folclorice, pentru copii, one man show-uri, concerte simfonice şi lirice –, în care îi vor putea (re)vedea pe unii dintre cei mai îndrăgiţi şi valoroşi artişti. Aşa sunt Marcel Iureş, Horaţiu Mălăele, Tudor Gheorghe, Virgil Ogăşanu, Ileana Stana-Ionescu, Stela Popescu, Alexandru Arşinel, Nae Lăzărescu, Vasile Muraru, Adriana Trandafir, George Mihăiţă, Cecilia Bârbora şi mulţi alţii. Reprezentaţiile vor avea loc în sălile Teatrului Naţional „Marin Sorescu”, Teatrului Liric „Elena Teodorini” şi Filarmonicii „Oltenia”, iar accesul publicului se va face pe bază de bilete, care se pot procura de la Agenţiile instituţiilor, la preţuri accesibile. Elevii, studenţii şi pensionarii vor beneficia şi de această dată de reduceri, însă în acest caz biletele se vor elibera în baza unui act doveditor. Alte spectacole vor fi oferite de artiştii Teatrului pentru Copii şi Tineret „Colibri” în aer liber, în Piaţa „Mihai Viteazul”.
Teatrul Naţional „Marin Sorescu”
Marţi, 25 octombrie, ora 19.00: „Lacul lebedelor”, de P. I. Ceaikovski
Celebrul spectacol de balet în patru acte al Teatrului Rus de Operă şi Balet din Odessa, Ucraina, pe baza coregrafiei lui M. Petipa, a avut premiera mondială în 1877, pe scena Teatrului Mare din Moscova, şi a uluit publicul de pe întreaga planetă. În perioada 23 octombrie – 1 noiembrie a.c., spectacolul este prezentat în turneu în nouă oraşe ale ţării, primul fiind Constanţa, iar al doilea – Craiova. Le vor urma Galaţi, Alba Iulia, Deva, Târgu Mureş, Baia Mare, Cluj-Napoca şi Timişoara. Spectacolul este o coproducţie Kiev-Odessa, sub direcţia artistului emerit al Rusiei Vladimir Troshchenko, şi îi aduce în scenă, în rolurile principale, pe Olena Dobryanskaya (Odette/Odilia) şi Artem Dotcishin (Prinţul Siegfried).
Miercuri, 26 octombrie, ora 19.00: „Două poveşti de amor”, de A. P. Cehov
Spectacolul ArCub – Centrul de Proiecte Culturale al Primăriei municipiului Bucureşti este un colaj din două piese scurte scrise de A. P. Cehov – „Ursul” şi „Cerere în căsătorie”, în regia lui Mircea Cornişteanu (directorul Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova) şi scenografia semnată de Bogdan Spătaru. Cerasela Iosifescu, Silviu Biriş şi Ion Arcudeanu sunt protagoniştii celor două creaţii în care dramaturgul dezvăluie complet şi abrupt spiritul slav, unde extremele fac casă bună. Într-o succesiune rapidă se trece de la ură la iubire, de la prietenie la duşmănie, de la înţelegere la ceartă.
Joi, 27 octombrie, ora 19.00: „Sâmbătă, Duminică, Luni”, de Eduardo de Filippo
Suntem la Neapole, oraşul atât de des evocat de Eduardo de Filippo în piesele sale. Ca în fiecare sâmbătă seara, în casa lui Peppino Priore, Dona Rosa pregăteşte (după o reţetă „de la mama”) un delicios „ragu”. În jurul mesei sunt aşteptaţi toţi ai casei – membri a trei generaţii, prieteni şi vecini. Din păcate însă, duminică atmosfera de sărbătoare este tulburată de tensiuni, conflicte mai vechi sau mai noi. Şi mai ales de o nedreaptă criză de gelozie a lui don Peppino. Noroc că luni patimile se sting, cei cu temperamente prea aprinse îşi cer iertare şi relaţiile de familie reintră în cursul lor firesc. „Ragu-ul” e bun şi rece… Iar toată lumea se va reuni în duminica următoare în jurul altei mâncări napolitane, aşa cum numai Dona Rosa ştie să facă. Spectacolul Teatrului Naţional Bucureşti – în regia lui Dinu Cernescu şi scenografia Florilenei Popescu Fărcăşanu – a fost prezentat în premieră la 18 mai 2007 şi îi are în distribuţie pe Cecilia Bârbora, Costel Constantin, Afrodita Androne, Gavril Pătru, Vitalie Bichier, Matei Alexandru, Irina Cojar, Ileana Stana-Ionescu, Marius Rizea, George Motoi, Traian Stănescu, Rodica Mureşan, Cristian Creţu, Dragoş Ionescu şi Liliana Hodorogea.
Vineri, 28 octombrie, ora 19.00: „O scrisoare pierdută”, de I. L. Caragiale
Spectacolul Teatrului de Comedie din Bucureşti, în regia lui Alexandru Dabija, îi scoate la rampă pe Marius Florea Vizante (Ştefan Tipătescu), George Mihăiţă (Agamemnon Dandanache), Valentin Teodosiu (Zaharia Trahanache), Florin Dobrovici (Tache Farfuridi), Eugen Racoţi (Iordache Brânzovenescu), Marcel Iureş (Nae Caţavencu), Dragoş Huluba (Ghiţă Pristanda), Dorina Chiriac (Un cetăţean turmentat), Mihaela Teleoacă (Zoe Trahanache) şi Dan Rădulescu (Ionescu, Popescu…). Decorurile sunt realizate de Puiu Antemir, costumele au fost create de Anca Răduţă, iar muzica este compusă de Ada Milea.
Sâmbătă, 29 octombrie, ora 18.00: „Hoţi”, de Dea Loher (traducerea: Cosmin Dragoste). Regia şi costumele: Alina Rece. Decoruri: Viorel Penişoară-Stegaru. Cu: Iulia Colan, Cătălin Băicuş, Gabriela Baciu, Marian Politic, Angel Rababoc, Geni Macsim, Adrian Andone, Ştefan Mirea, Anca Dinu, Monica Ardeleanu, Petra Zurba, Eugen Titu, Nicu Guran, Sandu Cotea.
Duminică, 30 octombrie, ora 19.00: „Tartuffe”, de Moliere. Regia: Kincses Elemer; scenografia: Klara Labancz. Cu: Valentin Mihali (Tartuffe), Ilie Gheorghe (Orgon), Nataşa Raab, Adela Minae/Corina Druc, Ştefan Cepoi, Raluca Păun, Nicolae Poghirc, Tamara Popescu, Dragoş Măceşanu, Valeriu Dogaru, Cosmin Rădescu, Lili Sîrbu, Ion Păşescu, Cristian Petec, Giani Miu, Marian Camen, Alin Stan.
Teatrul Liric „Elena Teodorini”
Miercuri, 26 octombrie, ora 19.00: „Revista Revistelor”
Teatrul de Revistă „Constantin Tănase” vă invită la un spectacol extraordinar, a cărui premieră a avut loc la jumătatea lunii mai a anului trecut, odată cu redeschidea Sălii Savoy de pe Calea Victoriei din Capitală. Un spectacol regizat de maestrul Biţu Fălticineanu, cu cele mai reuşite momente artistice selectate de-a lungul anilor din repertoriul teatrului, care îi are în distribuţie pe Stela Popescu, Alexandru Arşinel, Nae Lăzărescu, Vasile Muraru, Cristina Stamate, Adriana Trandafir ş.a., alături de care evoluează solişti, Orchestra şi Ansamblul de balet ale teatrului (coregrafia: Cornel Popovici).
Joi, 27 octombrie, ora 19.00: „Sirena şi Victoria”
Pus în scenă la Teatrul „George Ciprian”, din Buzău, spectacolul – după „Sirena şi Victoria”, de Aleksandr Galin (traducerea: Tudor Steriade) – a mai fost prezentat la Craiova, dar la Teatrul Naţional „Marin Sorescu”, pe 2 noiembrie 2010, sub titlul „Playboy în timpul liber”, avându-i în distribuţie pe Virgil Ogăşanu, Valeria Ogăşanu şi Diana Lupescu (care semnează regia, scenografia şi ilustraţia muzicală). Aleksandr Galin ţese cu umor, ironie şi căldură întâlnirea a trei personaje: Victoria, Sirena şi Konstantin. Cei trei, care nu mai sunt la prima tinereţe, îşi dezvăluie destinele, făcând echilibristică emoţională între râs şi plâns, între deznădejde şi speranţă, între disperare şi împăcare sufletească. O comedie romantică şi spumoasă despre dragoste şi deziluzie, despre speranţă şi deznădejde, despre pragul dintre maturitate şi bătrâneţe, despre singurătate şi nevoia de tandreţe… O comedie despre atâtea nefericiri, dar actorii dau asigurări că vom râde cu lacrimi.
Vineri, 28 octombrie, ora 19.00: „One Man Show” – spectacol cu Horaţiu Mălăele.
Sâmbătă, 29 octombrie, ora 19.00: Spectacol susţinut de Ansamblul „Ion Şerban” din Işalniţa şi Ansamblul „Alunelul” din Pieleşti. Organizator: Ansamblul Folcloric „Maria Tănase” din Craiova.
Duminică, 30 octombrie, ora 19.00: „Boema”, de Giacomo Puccini – spectacol de operă (regia Arabela Tănase, scenografia Răsvan Drăgănescu).
Filarmonica „Oltenia”
Joi, 27 octombrie, ora 19.00: „Vremea nemâniei”, cu Tudor Gheorghe
Mânia nu constituie o trăsătură de caracter a românilor, nici chiar în condiţiile aspre ale societăţii actuale. Acest lucru este subliniat, în maniera originală cu care ne-a obişnuit, de maestrul Tudor Gheorghe prin intermediul spectacolului intitulat sugestiv „Vremea nemâniei” şi inspirat de versul lui Grigore Vieru „Sunt un om al nemâniei”. În semn de elogiu pentru opera magistralului poet, cu care menestrelul a împărtăşit o strânsă prietenie, spectacolul oferă publicului versuri desprinse din poeziile acestuia, îmbrăcate într-un superb veştmânt muzical. Acompaniază Orchestra „Arkadia”, sub bagheta dirijorului şi orchestratorului Marius Hristescu. Spectacol emoţionant şi, totodată, un mesaj expresiv, construit pe suportul poetic al regretatului Grigore Vieru, „Vremea nemâniei” va fi prezentat şi în sala Teatrului Naţional „Marin Sorescu”, pe data de 31 octombrie, ora 19.00, dar şi la Sala Palatului din Bucureşti, pe 26 octombrie a.c., aceste două reprezentaţii făcând parte din amplul turneu naţional ce a debutat pe 4 octombrie a.c. peste Prut, mai exact la Pererita – satul natal al poetului Grigore Vieru.
Vineri, 28 octombrie, ora 19.00: Concert susţinut de Orchestra Simfonică a Filarmonicii „Oltenia” – dirijor Walter Hilgers (Austria), solist Sergiu Cârstea (trompetă). În program: lucrări de Franz Liszt, Henri Tomasi, Johannes Brahms.
Sâmbătă, 29 octombrie, ora 19.00: Concert de muzică veche românească susţinut de Ansamblul „Imago Mundi” (Bucureşti). În program: Dimitrie Cantemir – Kitab-i-musiki (Cartea ştiinţei muzicii) şi muzica tradiţională românească.
Teatrul pentru Copii şi Tineret „Colibri”
25 octombrie, ora 18.00: „Nunta”
26 octombrie, ora 11.00: „Invitaţie la joacă”
27 octombrie, ora 11.00: „Jocuri magice”
28 octombrie, ora 11.00: „Şoricelul şi Balena Banela”
29 octombrie, ora 11.00: „Punguţa cu doi bani”
30 octombrie, ora 11.00: „Capra cu trei iezi”
***
- Pentru spectacolele care se desfăşoară la Teatrul Naţional „Marin Sorescu”. Agenţia de bilete (tel. 0251.413.677) funcţionează după următorul program: de marţi până vineri – între orele 10.00 şi 18.30, sâmbăta şi duminica – între orele 10.00-13.00 şi 16.30-17.00, iar în serile cu spectacol programul se prelungeşte până la ora 19.30. Preţul biletelor este de 25 de lei (pentru elevi, studenţi şi pensionari – 10 lei). Excepţie face spectacolul de balet „Lacul lebedelor”, de marţi, 25 octombrie, la care preţul unic este de 60 de lei.
- Pentru spectacolele care se desfăşoară la Teatrul Liric „Elena Teodorini”. Agenţia de bilete (tel. 0351.44.24.71) este deschisă după următorul program: de luni până joi – între orele 9.00 şi 19.00, vinerea – între 9.00 şi 13.00, sâmbăta – între 11.00 şi 13.00. Costurile biletelor sunt următoarele: categoria I – 25 lei, categoria a II-a – 20 de lei, categoria a III-a – 15 lei. Pentru elevi, studenţi şi pensionari un bilet costă 12 lei.
- Pentru spectacolele care se desfăşoară la Filarmonica „Oltenia”. Agenţia de bilete (tel. 0351.414.697) este deschisă după următorul program: de luni până vineri – între orele 11.00 şi 19.00. Biletele au următoarele preţuri:
– la concertul extraordinar susţinut de Tudor Gheorghe pe 27 octombrie: 60 de lei;
– la concertul simfonic din 28 octombrie – 15 lei (pentru elevi, studenţi şi pensionari – 8 lei);
– la spectacolul de muzică veche românească din 29 octombrie – 10 lei (pentru elevi, studenţi şi pensionari – 5 lei).