Universitatea Craiova – Gaz Metan Mediaş 2-0
Au marcat: Gustavo 56, Burlacu 86.
Severin, stadion: „Municipal”, spectatori: 1.500.
Universitatea Craiova: Calancea 6 – Spahija 6, Screciu 6 (88 Barthe), Tiago Ferreira 6 – Dimitrov 8, Mateiu 6 (66 Rossi) 6, Zlatinski 6, Bancu 8 – Mitriţă 6, Băluţă 7 (81 Burlacu) 7, Gustavo 7. Antrenor: Devis Mangia.
Gaz Metan Mediaş: Pleşca 6 – Zderic 4 (46 Romeo) 5, Sârghi 6, Khubutia 5, Buşu 4 – Mitic 5, Danci 5 (72 Buziuc) 4 – Surugiu 6 (65 Manole), Bic 6, Popovic 5 – Olaru 5. Antrenor: Cristi Pustai.
Arbiru: Marcel Bârsan 6.
După o repriză secundă consistentă, Universitatea a tranşat partida cu Mediaşul şi este pe locul 2, neînvinsă, la întreruperea campionatului pentru meciurile naţionalei
Mai mulţi fani craioveni au fost interesaţi de instalarea gazonului de pe „Ion Oblemenco” decât să fie prezenţi la meciul alb-albaştrilor de la Severin, cu Gaz Metan, în ciuda invincibilităţii trupei lui Mangia. Italianul nu s-a dezminţit şi a schimbat iar tripleta defensivă, în care l-a introdus pe puştiul Screciu, revenirea căpitanului Băluţă scoţându-l din primul „11” pe Andrei Burlacu, în ciuda evoluţiilor bune ale acestuia. Pustai n-a avut la dispoziţie cei mai renumiţi oameni de atac, Golubovic şi Curtean, trimiţându-i din primul minut pe oltenii Surugiu şi Buşu, obişnuiţi cu „Municipalul” de când evoluau la Pandurii. Tehnicianul Gazului l-a surprins pe omologul său cu o apărare destul de avansată şi un presing agresiv, anihilând şi schimbările de direcţie ale oltenilor, în condiţiile în care italianul declarase că se aşteaptă la un careu advers aglomerat. Chiar şi în aceste condiţii, a trimis trei fundaşi pentru singurul atacant advers şi doi închizători care nu aveau ce recupera. Aşa că în prima repriză doar la posesie au fost superiori oltenii. În condiţiile unui joc destul de previzibil şi a unei construcţii lente, brazilianul Gustavo a avut singura ocazie a primei reprize, alunecând spre o minge trimisă în faţa porţii goale, dar nu şi-a îndeplinit targetul. Eroul partidei cu Viitorul, Mitriţă, a fost personajul negativ pentru ai săi de această dată, pierzând toate mingile şi o dată cu ele şi propriul cumpăt, unica sa „realizare” fiind un cartonaş galben. Oaspeţii puteau da lovitura pe contraatac înaintea pauzei, cu Olaru scăpat printre stoperii gazdelor, dar finalizarea a fost jalnică.
20 de minute de iureş în debutul părţii secunde
Zece minute au rezistat oaspeţii după reluare, fiindcă tripleta mignonă a Ştiinţei a încropit o fază letală. Mitriţă l-a pus în cursă pe Băluţă, care i-a servit assist-ul lui Gustavo, apărut ca din pământ la prima bară pentru a relua cu stângul. Băluţă prevestise golul cu o acţiune individuală frumoasă, dar şutul din drop a trecut peste transversală. Golul le-a dat aripi oltenilor, care au mai ratat imediat trei ocazii, prin Mitriţă, prea altruist, Gustavo, prea egoist, şi Dimitrov, prea haotic. Mangia a făcut o primă schimbare care a avut parcă două scopuri: să oprească iureşul echipei sale şi să-l irite pe Mateiu, al doilea jucător intrat în conflict cu antrenorul italian în urma unei schimbări, după Ivan. A doua mutare a antrenorului italian a fost mult mai inspirată, fiindcă Burlacu avea să încheie emoţiile fanilor. Dimitrov i-a scos ideal mingea pe 6 metri şi atacantul de 20 de ani a marcat primul său pentru Universitatea. După un meci câştigat parcă mai greu decât era cazul, oltenii rămân neînvinşi şi pe podium la întreruperea campionatului, în care pot pregăti derby-ul cu liderul, CFR Cluj.
Mangia: „Trebuie să luăm ca punct de reper a doua repriză”
Devis Mangia a apreciat mărirea ritmului de joc în cea de-a doua repriză a partidei cu Gaz Metan şi spune că la aceasta trebuie să se raporteze elevii săi în perspectiva următoarelor două meciuri, unele extrem de dificile, în deplasare cu CFR Cluj şi la Severin cu Dinamo. „Sunt mulţumit de victorie în primul rând. În prima repriză am avut posesia, dar am fost lenţi pe construcţie. În schimb, repriza a doua a fost cea mai bună din acest campionat. Folosim sistemul 3-4-3 deoarece funcţionează, dar îl putem schimba în funcţie de nevoile jocului. Trebuie să luăm ca punct de reper cea de-a doua repriză de astăzi şi să căutăm să creştem, deoarece ne aşteaptă două meciuri dificile, cu CFR Cluj şi Dinamo, două dintre echipele puternice ale campionatului” a spus Mangia.
Căpitanul Alexandru Băluţă a revenit după 3 meciuri în care a lipsit şi a oferit pasa de gol la deschiderea scorului, iar la final a declarat: „Este o victorie meritată, am arătat de la început că putem câştiga, dar în prima repriză adversarii s-au închis foarte bine, nu ne-au oferit spaţii. În partea a doua am accelerat, i-am surprins şi am marcat. Ne-am adaptat repede la acest sistem 3-4-3 din moment ce suntem neînvinşi în campionat, ajungem repede la poartă. Trebuie să menţinem acest ritm meci de meci şi să arătăm că merităm să fim sus. Eu sunt bine, sunt refăcut. E bine că mi-am ajutat echipa şi că am fost aplaudat în momentul în care am fost schimbat. Mă bucur că eu nu voi avea vacanţă, merg la naţională cu inima deschisă, cu mare plăcere. Am avut o formă bună în acest start de sezon, cu trei goluri marcate şi două pase decisive. Dar depinde doar de mine dacă voi fi titular la naţională, de modul în care mă voi pregăti până atunci. Trebuie să fiu modest, să muncesc, şi să-i dovedesc domnului selecţioner că se poate baza pe mine. CFR Cluj trece printr-o perioadă bună, se bat la campionat. Şi noi vrem la fel, să ne luptăm pentru primele locuri, de aceea sunt convins că vom lăsa o impresie bună la Cluj”.
Andrei Burlacu a marcat în premieră pentru prima echipă a Ştiinţei şi după meci a rămas practic la fel de euforic ca după reuşita de 2-0, mulţumind tuturor: „A fost primul meu gol în Liga 1, sunt entuziasmat. Mulţumesc colegilor, staff-ului, le datorez acest gol. Am ales să mă bucur alături de colegii mei. Mister are încredere în mine, lucrează suplimentar la antrenamente. Staff-ul tehnic, preparatorii fizici, m-au ajutat foarte mult. Aşteptăm fanii în număr cât mai mare la fiecare meci, sper ca prin evoluţiile mele să-l fac uitat pe Andrei Ivan. Meciul cu Mediaş l-am tratat cu seriozitate, am pus în practică ceea ce am exersat la antrenamente. Sperăm ca în pauza competiţională să ne recuperăm fizic şi să facem un meci bun la Cluj”.
Satelitul a câştigat cu acelaşi scor
Echipa a doua a Universităţii Craiova s-a impus cu 2-0 în primul meci al campioantului Ligii a III-a, seria a 4-a, dar rezultatul nu contează în clasament, fiindcă adversarul, Centrul Naţionale de Pregătire Timişoara, este echipă care aparţine FRF. Buzan şi Iuga au punctat pentru satelitul Ştiinţei. Cornel Papură a optat pentru următoarea echipă: Mitrovic – Borţa, Ion, Hreniuc, Petre – V. Constantin, Enache, Buzan – Bărbuţ, Popescu, Mihăilă. Pe parcursul meciului au mai intrat pe teren: Trocan, Dinu, Frăsineanu şi Iuga.
Şi cealaltă echipă doljeană din serie, CSO Filiaşi, a câştigat în runda inaugurală, 1-0 în deplasare cu Internaţional Băleşti, gol marcat de Dinu. Victor Naicu a început cu: Nica – Calu, Preda, Tereche, Cruşoveanu – Geanimu, Tudor, Borneci, Chivu – Badea, Dinu. Pe parcurs i-a mai introdus pe: Neacşu, Papa, Lupu, Duma. În următoarea etapă CSO Filiaşi stă, iar Universitatea II joacă în deplasare cu CSM Lugoj.