Pneumonia, principala cauză de deces la copiii sub cinci ani

0
435

Statisticile arată că pneumonia ucide mai mulţi copii decât infecţia HIV, malaria şi rujeola la un loc, fiind principala cauză de deces la copiii sub 5 ani. Prevenirea bolilor pneumococice prin vaccinare reprezintă una dintre cele mai importante măsuri de sănătate publică, în contextul în care România ocupă, în continuare, primul loc în rândul statelor membre ale Uniunii Europene, în ceea ce priveşte mortalitatea infantilă.

 Ministerul Sănătăţii a anunţat, săptămâna trecută, finalizarea procesului de achiziţie a vaccinului pneumococic conjugat cu 13 valenţe prin care vor fi prevenite boli precum pneumoniile, septicemiile, meningitele pneumococice şi otitele. În rândul copiilor, bolile pneumocice pot provoca afecţiuni grave sau chiar decese. Copiii din România vor beneficia astfel gratuit de cel mai avansat şi cel mai utilizat la nivel mondial vaccin pneumococic conjugat.

477.000 de doze de vaccin pneumococic

pneumonie 1Vaccinul pneumococic conjugat cu 13 valenţe oferă, în momentul de faţă, potrivit specialiştilor, cea mai extinsă acoperire a serotipurilor pneumococice dintre vaccinurile pneumococice conjugate şi este cel mai utilizat vaccin pneumococic la nivel mondial, fiind folosit în mod exclusiv în peste 100 de ţări, printre care şi Marea Britanie, Franţa, Italia, Ungaria sau Statele Unite. Vaccinul are un profil favorabil de siguranţă, fiind distribuite până în prezent peste 700 de milioane de doze la nivel mondial. Vaccinul conjugat cu 13 valenţe a demonstrat eficienţă rapidă şi semnificativă în prevenţia bolilor pneumococice invazive, a pneumoniei şi a otitei medii acute la copiii vaccinaţi, după introducerea în programele naţionale de imunizare la sugari.

Campania de vaccinare antipneumococică este programată să înceapă în luna septembrie, când este prevăzută livrarea unei cantităţi de peste 477.000 de doze de vaccin pneumococic. Dozele de vaccin achiziţionate acoperă necesarul pentru campania de imunizare din acest an, precum şi pentru primele luni din 2018. Ca şi în cazul altor vaccinuri din Programul Naţional de Vaccinare, Ministerul Sănătăţii a semnat un Acord Cadru de achiziţie cu producătorul, pentru o perioadă de 4 ani. În acest mod, vor fi preîntâmpinate orice dificultăţi legate de disponibilitatea acestui vaccin în viitor.

Vaccinul pneumococic se administrează copiilor în mod gratuit

pneumonieVaccinul pneumococic se administrează copiilor în mod gratuit, conform schemei de vaccinare, în cabinetul medicului de familie. Vaccinul achiziţionat de România, prin Ministerul Sănătăţii, este, potrivit specialiştilor MS, sigur, eficient şi de calitate. În mod concret, vaccinul va ajuta la protecţia împotriva celor mai des întâlnite 13 tulpini de pneumococ, responsabile de peste 90% din cazurile de boli pneumococice invazive în Romania. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a recomandat, încă de acum zece ani, includerea vaccinurilor pneumococice conjugate în programele de imunizare. Această recomandare a fost urmată de ţara noastră, iar vaccinul a fost inclus în Programul Naţional de Vaccinare în 2013. Însă, până în 2017, nu au existat fondurile disponibile pentru introducerea efectivă a acestui vaccin în România.

Odată cu startul campaniei de vaccinare antipneumococică, Ministerul Sănătăţii va demara o campanie publică de informare, demers căruia i se alătură compania producătoare. Campania se va derula timp de un an şi are drept obiectiv informarea corectă, completă şi transparentă a părinţilor, de către profesioniştii din domeniul medical, cu privire la toate aspectele vaccinării antipneumococice.

Vaccinarea împotriva bolilor contagioase şi periculoase este o prioritate naţională, potrivit autorităţilor sanitare, care precizează că imunizarea reprezintă o soluţie sigură, disponibilă şi eficientă pentru a proteja viaţa şi sănătatea copiilor.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii arată că există 6 boli responsabile pentru 99% din decesele cauzate de bolile infecţioase. Acestea sunt virusul imuno-deficitar, bolile diareice, malaria, rujeola, pneumonia şi tuberculoza