Suspiciune de antrax cutanat în Craiova

0
748

antrax 1O familie de la periferia Craiovei, soţie şi soţie, crescători de animale, este monitorizată medical şi, totodată, îngrijită, sub suspiciunea de antrax cutanant. Rezultatele analizelor sunt aşteptate de autorităţile locale în următoarele 48 de ore, cei de Institutul Naţional de Cercetare „Cantacuzino” având ultimul cuvânt. Până atunci, cele două persoane sunt internate la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Victor Babeş” din Craiova, urmând tratament cu penicilină şi ciprofloxacină. Riscurile asupra sănătăţii sunt mici, spune reprezentantul D.S.P. Dolj, care califică această boală în categoria celor profesionale, deloc ameninţătoare, dar care trebuie gestionată cu mult profesionalism. La rândul lor, medicii sanitari veterinari doljeni au examinat efectivele de animale, de la care se prezumă preluarea antraxului şi vor efectua un control epidemiologic amănunţit al fermei în cauză.

  După mai bine de 20 de ani, antraxul cutanat, cauzat de expunerea profesională la animale infectate, se pare că atinge din nou Doljul, mai bine spus periferia municipiului Craiova. Aici, două persoane, soţ şi soţie, au acuzat simptomele specifice antraxului cutanat şi au fost internate.

Este cea mai uşoară formă de antrax

 „Este una dintre cele patru forme de antrax, pentru că mai există antrax respirator – prin inhalare, antrax orofaringian şi antrax gastrointestinal. Aduceţi-vă aminte de folosirea antraxului respirator în unele state, precum SUA. Ceea ce avem acum noi este o suspiciune încă neconfirmată de antrax cutanat, ce în trecut era considerat boală profesională în rândul crescătorilor de animale, tăbăcarilor etc. Aşteptăm confirmarea sau infirmarea de la Institutul Cantacuzino, dar după toate aparenţele, se pare că se va confirma existenţa acestei forme de antrax”, ne-a precizat dr. Ştefan Popescu, responsabil cu difuzarea informaţiilor publice din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Dolj.

antraxÎn cazul antraxului cutanat, cele mai multe cazuri de infecţie (aproximativ 95%), apar atunci când sporii bacteriei intră printr-o leziune a pielii, în timpul manipulării produselor contaminate: lână, piele sau produse de păr (în special păr de capră) provenite de la animale infectate. Infecţia pielii începe cu o leziune reliefată care seamănă cu o muşcătură de insectă, în 1-2 zile apar vezicule şi apoi un ulcer nedureros, de obicei 1-3 cm în diametru, cu o zona necrotică caracteristică, de culoare neagră, în centru. Poate apărea edemul sau umflarea ţesuturilor din jur şi a ganglionilor limfatici din zona adiacentă. Aproximativ 20% din cazurile netratate de antrax cutanat duc la deces. Decesele sunt rare, dacă se aplică un tratament antimicrobian adecvat.

Trataţi, acum,  la „Infecţioase”

Soţii suspectaţi de a fi contactat antraxul epidermic sunt, în prezent, internaţi la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Victor Babeş” din Craiova. Aici li se aplică un tratament specific, care constă în penicilină şi ciprofloxacină.

Medicii spun că transmiterea de la o persoană la alta este extrem de puţin probabilă şi a fost raportată numai în cazurile de antrax cutanat, atunci când secreţiile provenite din leziunile pielii sunt potenţial infecţioase. Cum pacienţii sunt trataţi din timp, pentru eficienţă, prognosticul este favorabil.

DSVSA va face o anchetă epidemiologică în fermă

antrax 2Antraxul este răspândit pe tot globul, boala având o incidenţă mai mare în locurile umede, mlaştini, zone inundabile, unde pot fi transportaţii sporii bacteriei (forma de rezistenţă) care provin din cadavrele animalelor îmbolnăvite de antrax. În asemenea regiuni infectate prin spori, bacilul antraxului poate să persiste în pământ zeci de ani, aceste locuri fiind denumite păşuni blestemate, cu îmbolnăviri mai numeroase în primăvară şi în anii cu precipitaţii abundente. Acesta este şi motivul pentru care DSVSA Dolj va face o anchetă epidemiologică la ferma în cauză.

Potrivit conducerii DSVSA Dolj, antraxul sau dalacul este o boală infecţioasă produsă de Bacillus anthracis. Această bacterie produce sporii care răspândesc infecţia. Boala este comună omului si animalelor. Oamenii pot dezvolta patru tipuri de infecţii cu antrax: antrax cutanat, printr-o leziune a pielii; antrax gastrointestinal, prin ingestia de alimente contaminate; antrax orofaringian (regiunea posterioară a cavităţii bucale), prin ingestie de alimente contaminate şi antrax respirator, prin inhalarea sporilor. Dintre cele patru forme, antraxul respirator duce la deces cel mai frecvent. Perioada medie de incubaţie pentru antrax este de până la 7 zile, dar poate dura 60 de zile sau mai mult, până la apariţia simptomatologiei. Simptomele depind de tipul de transmitere a infecţiei. Alte simptome pot fi: ganglioni limfatici măriţi în apropiere de zona cu leziunea cutanată, febră, migrene (dureri de cap) şi un sentiment de disconfort.

 „Totodată, în fiecare an, campania de vaccinare împotriva antraxului se desfăşoară la nivel naţional. Această campanie are loc o dată pe an, înainte ca animalele să fie scoase la păşunat. Imunizarea se face pentru toate cabalinele, bovinele, caprinele şi ovinele, indiferent de sexul animalelor, după împlinirea vârstei de o lună. Vaccinarea este gratuită pentru proprietarii de animale, costul acestei acţiuni fiind suportat de la bugetul de stat, în cadrul Programului Strategic”, ne-a precizat dr. Costică Retea, director adjunct al DSVSA Dolj.