Sfântul Nifon, prăznuit la Catedrala Mitropolitană din Craiova

0
785

Nifon 2Catedrala Mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Craiova îl prăznuieşte pe Sfântul Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului, ale cărui moaşte se găsesc aici, alături de cele ale Sfintei Muceniţe Tatiana şi Sfinţilor Serghie şi Vah. Programul liturgic dedicat evenimentului a început aseară, cu slujba Vecerniei unită cu Litia, urmată de o procesiune cu sfintele moaşte în jurul Catedralei. Potrivit Biroului de Presă al Mitropoliei Olteniei, slujbele religioase au continuat cu Utrenia, iar spre miezul nopţii a fost săvârşită Sfânta Liturghie în pridvorul sfântului lăcaş, lângă racla cu moaştele Sfântului Nifon.

Ziua praznicului – astăzi, 11 august – va debuta cu slujba Acatistul Sfântului Nifon, urmată de Sfânta Liturghie oficiată de ÎPS Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. „Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nifon are anul acesta semnificaţii deosebite, deoarece se împlinesc 500 de ani de la canonizarea primului sfânt pe pământul ţării noastre. Canonizarea Sfântului Nifon a fost săvârşită pe 17 august 1517,  la Curtea de Argeş, de Patriarhul Teolipt I al Constantinopolului, în prezenţa Sfântului Voievod Neagoe Basarab, eveniment ocazionat de sfinţirea Mănăstirii de la Curtea de Argeş”, a precizat părintele protosinghel Vladimir Dărângă, ecleziarhul Catedralei mitropolitane din Cetatea Băniei.

Nifon 1Sfântul Nifon, fost Patriarh al Constantinopolului, a fost chemat în Ţara Românească în anul 1502, în timpul domniei lui Radu cel Mare, pentru a reorganiza viaţa bisericească. În anul 1503, în calitate de mitropolit al Ţării Româneşti, Sfântul Nifon a înfiinţat episcopiile Râmnicului şi Buzăului. La scurt timp părăseşte scaunul mitropolitan în urma unui conflict cu domnitorul român şi se retrage la Sfântul Munte Athos, de unde pleacă la Domnul în anul 1508.

În anul 1517, la solicitarea domnitorului Neagoe Basarab, mitropolitul Nifon este trecut în rândul sfinţilor, cu ziua de pomenire la 11 august. Drept mulţumire, monahii de la Sfântul Munte Athos îi dăruiesc domnitorului Neagoe Basarab capul şi o mână a Sfântului Nifon. Moaştele sunt aduse şi păstrate în Biserica Mânăstirii de la Curtea de Argeş până la 20 octombrie 1949, când Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române hotărăşte ca acestea să fie aduse la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Dumitru” din Craiova, unde se găsesc şi astăzi.