Doljul, sub cod galben de caniculă

0
439

caniculaO atenţionare Cod galben de temperaturi caniculare intră în vigoare miercuri în nouă judeţe din vestul, nord-vestul şi sud-vestul teritoriului, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

Valul de căldură se va extinde în jumătatea de vest a teritoriului, iar în Banat, Crişana, sud-vestul Transilvaniei şi al Olteniei, vremea va fi caniculară şi disconfortul termic în accentuare.

Judeţele ce se vor afla miercuri sub atenţionare Cod galben sunt: Satu Mare, Bihor, Arad, Alba, Hunedoara, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi şi Dolj. În aceste zone, indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pe arii relativ extinse pragul critic de 80 de unităţi şi local îl va depăşi uşor. Temperaturile maxime se vor situa frecvent între 35 şi 37 de grade şi, izolat, în Câmpia de Vest, vor atinge 38 de grade, iar minimele nocturne nu vor coborî sub 20 de grade.

De asemenea, conform ANM, pe durata zilei de joi, 10 august, va fi în vigoare o avertizare Cod portocaliu de căldură şi disconfort termic accentuat, în judeţele Dolj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Timiş, Arad şi Bihor. În zonele joase de relief din vest şi local din centru şi sud, vremea va fi caniculară, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi pragul de 80 de unităţi. Minimele nocturne nu vor coborî, în general, sub 20 de grade, iar în Dealurile de Vest vor fi de 24 — 25 de grade.