Forţele de securitate venezuelene au folosit forţa excesivă pentru a suprima protestele de stradă, au ucis zeci de oameni şi au reţinut în mod arbitrar aproximativ 5.000 de persoane începând din luna aprilie, a anunţat marţi Oficiul ONU pentru Drepturile Omului. În concluziile preliminare, bazate pe 135 de interviuri efectuate la distanţă şi în Panama, ONU a precizat că a investigat 124 de decese şi a constatat că 46 sunt atribuite forţelor de securitate, iar 27 grupurilor armate proguvernamentale, restul deceselor neclare. Oficiul ONU pentru Drepturile Omului susţine că a descoperit “utilizarea pe scară largă şi sistematică” a forţei excesive, a detenţiei arbitrare şi a altor încălcări ale drepturilor împotriva demonstranţilor şi a deţinuţilor din Venezuela. “Suntem îngrijoraţi că situaţia din Venezuela escaladează şi că aceste încălcări ale drepturilor omului nu prezintă niciun semn de atenuare, aşa că ne îngrijorează direcţia în care se îndreaptă. Responsabilitatea pentru încălcările drepturilor omului pe care le raportăm se află la cel mai înalt nivel de guvernare”, a spus Ravina Shamdasani, purtător de cuvânt al ONU, în cadrul unei conferinţe la Geneva. Printre încălcările semnalate se numără şi “percheziţii domiciliare, tortură şi maltratarea celor reţinuţi în legătură cu protestele”. Un raport detaliat va fi prezentat de ONU spre finele acestei luni. Uniunea Europeană şi SUA i-au cerut regimului de la Caracas să elibereze oamenii politici arestaţi şi să prevină evenimentele violente. Liderii partidelor de opoziţiei din Venezuela, Leopoldo Lopez şi Antonio Ledezma, au fost ridicaţi recent de către poliţişti din locuinţele lor. După anunţarea rezultatelor în cadrul alegerilor pentru Adunarea Constituantă, preşedintele venezuelean Nicolas Maduro a precizat că nu se va abate de la planurile sale de a rescrie Constituţia şi de a trage la răspundere adversarii din Congres.
Acasă Actualitate Actualitate externă ONU denunţă “folosirea forţei excesive” împotriva protestatarilor din Venezuela