Toate drumurile oltenilor duc la Milano

0
468

Astăzi se mai pot achiziţiona bilete pentru partida AC Milan – Universitatea Craiova, de pe San Siro, programată mâine seară

mesajFanii Ştiinţei care doresc să ajungă la meciul istoric dintre AC Milan şi Universitatea Craiova au mai multe variante de transport, însă, evident, cea de preferat estea cea cu avionul. Un zbor Craiova – Milano durează aproximativ 2 ore, chiar dacă aterizarea este de fapt la Bergamo, la 50 de km de Milano. Cu maşina, două zile trebuie rezervate practic drumului, care durează minim 15 ore, fără a se lua în calcul eventualele întârzieri. 5.535 de bilete sunt disponibile pentru suporterii Universităţii Craiova pentru meciul de pe San Siro, cu AC Milan, contând pentru manşa a doua a turului 3 preliminar din Europa League, programat joi, de la ora 21.45, ora României, 20.45, ora locală. Galeria olteană va fi plasată la „terzo anello verde” (inelul 3, cel mai de sus de pe Giuseppe Meazza), iar preţul unui tichet este de 110 lei. Fanii din Craiova îşi pot cumpăra biletele de la magazinul mobil al clubului din Bănie, situat în Piaţa Mihai Viteazul, în timp ce fanii din alte localităţi şi cei din străinătate pot apela la varianta online, accesând link-ul: http://www.eventim.ro/ro/bilete/ac-milan-universitatea-craiova-milano-stadionul-san-siro-469666/event.html. Se primeşte un voucher cu care se merge, în ziua meciului, la casa de bilete de lângă sectorul oaspeţilor a stadionului San Siro, unde voucherul se schimbă cu bilet de acces. Fiecare posesor de voucher care doreşte schimbarea lui în bilet pentru meci trebuie să se prezinte la Stadionul San Siro cu voucher-ul tipărit şi cu un act de identitate valid pentru a putea ridica biletul. Mâine, în ziua meciului, nu se vând bilete, această zi fiind rezervată preschimbării voucherelor.

Zborurile low cost nu mai sunt atât de…low

De pe Aeroportul Internaţional Craiova sunt curse către Milano în dimineaţa aceasta, de la ora 7, preţul unui bilet dus fiind de 850 de lei, dus, cu întoarcere vineri, 4 august, la preţul de 1000 de lei biletul. Zboruri directe Craiova-Milano pe data de 3 august nu există, dar se poate apela la varianta Craiova – Bologna, care este mult mai iefină, în jur de 700 de lei dus-întors. Astfel, cu plecare joi, 3 august, la 7.50 dimineaţa şi ajunge la 8:45 în Bologna, iar de acolo cu trenul către Milano. Sunt 10 trenuri Bologna-Milano cu plecare după ora 10, dar care să ajungă până la ora 18. Pentru întors există varianta Milano – Craiova, vineri după-amiază, sau Bologna – Craiova, sâmbătă după-amiază.

Totodată, mai există varianta Timişoara – Milano, cu plecare în dimineaţa meciului şi întoarcere a doua zi sau sâmbătă, preţul aproximativ fiind de 680 de lei dus-întors, cu WizzAir, 1000 de lei cu Ryanair şi tot în turul acestei sume cu Blue Air. Cu plecare din Bucureşti avem 3 zboruri: Ryanair (Milano Bergamo) – 965 de lei, Wizzair (Milano Bergamo) – 990 de lei, Blue Air 13:35 (Milano Linate)- 1036 lei. Oltenii pot apela şi la varianta Sofia – Milano, pentru care opţiunile ar fi: Ryanair 11.15 (Milano Malpensa) 981 de lei, Wizz 7.25 (Milano Bergamo) – 1003 de lei.

Cu maşina, Craiova – Milano în 15-18 ore

Suporterii de la Gruppo Maxima ne recomandă câteva rute şi pentru cei care se vor duce cu autoturisme proprii sau autocare au 2 variante mari, Craiova-Belgrad-Milano sau Craiova-Budapesta-Milano.

Varianta 1: Craiova-Calafat – Vidin (Bulgaria) – Belgrad(Serbia) – Zagreb (Croaţia) -Ljublijana (Slovenia) – Milano (Italia).  Partea mai dificilă a drumului va fi pe zona Craiova – Vidin (Bulgaria) – Paracin (Serbia) fiindcă nu avem autostradă, ci doar drumuri naţionale. De la Paracin se merge numai pe autostradă până la Milano astfel: A3: Paracin-Belgrad-Zagreb, A2: Zagreb – Ljublijana, A1: Ljublijana – Razdrto, H4: Razdrto – Gorizia (Italia), A34: Gorizia – Villese, A4: Villese – Milano. În total sunt 1400 de km (1100 pe autostrazi, 300 pe drumuri naţionale), iar un cost estimativ ar fi de 240 de euro (combustibil 160 de euro, taxe 80 de euro). Drumul trece printr-o ţară non-UE, Serbia şi e posibil să fie cozi la graniţele cu Bulgaria şi Croaţia. 16 ore este timpul estimativ de condus.

Varianta 2: Craiova – Severin – Belgrad (Serbia) – Zagreb (Croaţia) – Ljublijana (Slovenia) – Milano (Italia). Se pleacă din Craiova către Severin, se intră in Serbia pe la Porţile de Fier şi se continuă pe Clisura Dunarii (DN34) până la Mala Krsna, de unde se intră pe A1 spre Belgrad. Nu sunt diferenţe vizibile de cost şi drum faţa de prima variantă, doar că se evită tranzitarea a doua graniţe (România-Bulgaria, Bulgaria-Serbia). 1400 de km, 17 ore de condus, 230 de euro costuri transport (170 combustibil, 60 taxe).

Varianta 3: Craiova-Arad-Budapesta-Ljublijana (Slovenia)-Milano(Italia). Are avantajul că se merge de autostradă de la Lugoj până la Milano şi de la intrare în Ungaria până la Milano nu mai avem graniţe fiind spaţiu Schengen, dar dumul este mai lung cu 200 de kilometri faţă de varianta 1. Din Craiova se merge până la Lugoj, de acolo se intră pe autostrada A1 Lugoj-Nădlac unde se intră în Ungaria şi se continuă pe M43 către Szeged şi de acolo pe M5 Szeged-Budapesta unde drumul se schimbă pe M7 până la Letenye, iar de aici pe M70 spre Tornyiszentmiklos unde se intră în Slovenia. De la graniţă se merge pe A5 către Maribor şi E57 către Ljubliana. Avem cam 18 ore de condus( 1600 de km de condus din care 1200 pe autostrazi) şi un cost estimativ tot de 240 de euro (180 de euro combustibil, 60 de euro taxe). Costurile sunt estimate la un consum mediu de 7l/100km.