Șofer de BMW la judecată, în stare de arest, pentru că a condus băut şi cu permisul anulat

0
382

Tânărul de 26 de ani, din Craiova, prins băut la volanul unui BMW şi cu permisul anulat şi arestat preventiv în baza hotărârii Judecătoriei Craiova de pe 8 iulie a.c., a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova pentru săvârşirea infracţiunilor conducere a unui autoturism pe drumurile publice cu permis anulat şi refuz recoltare probe biologice. Dosarul s-a înregistrat la începutul acestei săptămâni pe rolul Judecătoriei Craiova, instanţă care a hotărât să-l menţină pe inculpat în arest preventiv. Tânărul a contestat hotărârea, contestaţia sa urmând să se judece pe 31 iulie a.c. la Tribunalul Dolj.

arestatReamintim că, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Dolj, vineri, 7 iulie a.c., la ora 3.45, lucrători din cadrul Secţiei 3 Poliţie Craiova l-au depistat pe Alin Ionuţ Traşcă, de 26 de ani, din Craiova în timp ce conducea, pe Calea Bucureşti, în apropiere de intersecţia cu strada Sărarilor, un autoturism BMW, deşi avea permisul de conducere anulat. Tânărul mirosea şi a alcool, astfel că a fost condus la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, unde a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Ulterior, în urma analizării dosarului împreună cu procurorul de caz, în cursul zilei de vineri s-a dispus continuarea urmăririi penale şi punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de craioveanul de 26 de ani pentru săvârşirea infracţiunilor conducerea unui autoturism pe drumurile publice cu permis anulat şi refuz recoltare probe biologice. Tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore şi introdus în arestul IPJ Dolj, iar sâmbătă, 8 iulie a.c., a fost prezentat Judecătoriei Craiova, care i-a emis mandat de arestare pentru 30 de zile. Tânărul a formulat contestaţie împotriva hotărârii instanţei de fond, însă pe 14 iulie, judecătorii de la Tribunalul Dolj i-au respins contestaţia ca nefondată.

Între timp, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova au finalizat cercetările şi l-au trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pe Ionuţ Alin Traşcă pentru comiterea infracţiunilor de conducerea unui autoturism pe drumurile publice cu permis anulat şi refuz recoltare probe biologice. Dosarul s-a înregistrat pe 24 iulie a.c. la instanţă, iar miercuri, 26 iulie, judecătorii au menţinut măsura arestării preventive a inculpatului, respingându-i cererea de a fi plasat în arest la domiciliu: „Respinge cererea formulată de inculpat de înlocuire a măsurii de arestare preventivă cu măsura preventivă a arestului la domiciliu ca neîntemeiată. Menţine ca fiind legală şi temeinică măsura arestării preventive luată fată de inculpatul TRAŞCĂ IONUŢ ALIN, dispusă prin încheierea cu numărul 69 din data de 08.07.2017 pronunţată în dosarul cu numărul 20278/215/2017. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu azi 26.07.2017”. Tânărul a formulat contestaţie, care se va judeca pe 31 iulie a.c. la Tribunalul Dolj.