Salarii majorate şi un sfat din partea preşedintelui Ion Prioteasa: “Să nu uitaţi : sunteţi doar în slujba cetăţenilor !”

0
462

Şedinţă extraordinară ieri, la Consiliul Judeţean Dolj. Subiectul principal : aplicarea  Legii nr 153 din 2017. Aleşii judeţeni au votat ieri, în unanimitate şi fără niciun fel de comentariu salarile de bază pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Dolj. Totodată s-a stabilit şi votat indemnizaţia pe care o va primi un consilier judeţean : 10% din salariul preşedintelui CJ Dolj.

ion prioteasa
Ion Prioteasa

Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, aşa cum ne-a obişnuit deja,  a atras atenţia, într-un mod responsabil, tuturor angajaţilor din administraţia judeţeană, spunându-le că prin majorările consistente de salariu, începând cu 1 iulie a.c, toţi funcţionarii se obligă faţă de cetăţean să furnizeze servicii de calitate, să fie amabil cu acesta şi să se pună efectiv în slujba lui. “Să nu uitaţi ceea ce suntem : umili “servitori” ai cetăţenilor. Ei ne plătesc, aşa că aş dori ca fiecare să ne facem o analiză proprie şi să vedem ce avem de corectat şi ce trebuie să facem de acum înainte, cum trebuie să răspundem solicitărilor cetăţenilor, pentru că, suntem în slujba lor. Ăsta este adevărul…”, a subliniat, şeful administraţiei doljene, în mod apăsat şi extrem de serios.

Un împrumut în valoare de maximum 6.807.552 lei

     şedintaPe de altă parte, la punctual 4 pe ordinea de zi, s-a aflat proiectul de hotărâre privind aprobarea contractării unui împrumut în valoare de maximum 6.807.552 lei, în conformitate cu prevederile OUG nr 27-2017 pentru adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare. “Contractarea împrumului se face pentru finanţarea cheltuielilor necesare finalizării următoarelor proiete finanţate din fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană din perioada de programare 2014-2020, pentru care va fi întocmită cererea pentru autorizarea cintractării împrumutului…”, a explicat preşedintele Consiliului Judeţean Dolj. Este vorba despre :  “Coordonarea şi sprijinirea modernizării serviciilor publice de sănătate în regiunea Dolj – Vratsa” 1.666.683 lei”; “Modernizarea DJ 552, Craiova – Mofleni – Bucovăţ – Terpeziţa – Sălcuţa – Vîrtop – Caraula – Cetate ” – 3.640.061 lei; “Valorificarea durabilă a monumentului istoric Casa Dianu din localitatea Craiova, judeţul Dolj prin crearea unui Muzeu al Cărţii şi Exilului Românesc şi introducerea acestuia în circuitul turistic” – 806.805 lei; “Restaurarea, consolidarea şi promovarea monumentului istoric Cula Cernăteştilor” – 468.027 lei şi nu în ultimul rând, “Restaurarea, consolidarea şi promovarea monumentului istoric Cula Izvoranu-Geblescu” – 225.976 lei.