”Salvarea PSD-ului – există”, aşa se intitulează comentariul lui Cornel Nistorescu, în „Cotidianul”, publicaţie pe care o conduce. Autorul articolului, unul dintre ziariştii de excepţie pe care îi mai are presa autohtonă, talentat reporter în anii tinereţii, nu poate fi bănuit de reflexe de stânga sau partizanat otova, fiindcă nu le-a etalat precumpănitor vreodată, ci, mai degrabă, de o logică vioaie, care îl ajută în enunţarea unor raţionamente corecte sau, oricum, greu de demantelat. Și reproşul său fundamental, făcut social-democraţilor, sună astfel: sărăcia de idei generoase şi absenţa unui ideal patriotic. Ideea în sine este chiar interesantă. Fiindcă, dincolo de conflictele stinse sau mocnite, acolo „sus”, la centru, formula de supravieţuire şi succes chiar există. Și nu presupune schimbarea stilului sau filosofiei. Ci altceva. Îmbrăţişarea, nu atât a unui naţionalism de operetă, deloc blamabil până la urmă, ci a unei dovedite dragoste de ţară, cu tot ce presupune asta: tact şi supleţe în gândire. Prea tracasaţi, poate şi prea iritaţi, liderii social-democraţilor – consolaţi cu zestrea de procente pe care stau în sondaje – ocultează o realitate europeană, ce iradiază: criza social-democraţiei. Ceea ce s-a întâmplat în Franţa, la alegerile prezidenţiale şi apoi legislative, unde Francois Hollande este acuzat „de ai lui” că a lichidat Partidul Socialist, nu ar trebui desconsiderat. Mai deunăzi, în Wallonia, socialiştii belgieni, care se aflau la putere de mai multă vreme, „au fost abandonaţi” de aliaţii lor „Centrul Democratic Humanist” (CDH), aceştia decizându-se să coabiteze, pe viitor, cu liberalii Mişcării Reformatoare (MR). În Grecia, PASOK este în comă, dacă nu mort, în Spania – PSOE nu s-a putut înţelege cu Podemos, ajutând ”dreapta” (PP) să se menţină la putere, iar în Portugalia, socialiştii, pentru a putea forma guvernul, şi-au dat mâna cu strânga radicală, sub sloganul scoaterii ţării din austeritate. Rămâne de urmărit ce se întâmplă în Germania, unde SPD, devansat în sondaje de CSU/CDU, aşteaptă, totuşi, cu optimism, alegerile legislative din luna septembrie. În Parlamentul European, Gianni Pitela, liderul grupului social-democrat, a văzut în „sfârşitul marii coaliţii” un semnal foarte important. un punct de despărţire. Timpul în care creştin-democraţii şi social-democraţii conveniseră, pe o viziune comună, în construcţia europeană, este unul revolut. Și am putea continua pe tema „capitulărilor” în faţa liberalilor. Evocându-se „idealul patriotic”, în anul premergător Centernarului Marii Uniri, ca posibilă linie de conduită a social-democraţilor, autorul comentariului, de la care am pornit, sugerează nu doar sfârşitul stângii arhaice, cât reformarea statului providenţial – altminteri la ordinea zilei – adică instalarea durabilă a unui stat providenţial performant. Flancaţi de adversari, de luat în seamă pe scena politică internă, social-democraţii nu au nevoie de nesfârşite conflicte interne, ci doar de … idei generoase, pentru o guvernare cât mai teafără. Și nu este deloc exclus ca premierul Mihai Tudose să o scoată la capăt, mai bine decât prevesteau scepticii de serviciu.
