Băileştean cercetat pentru ultraj după ce a ameninţat cu cuţitul poliţiştii locali

0
371

retinutUn bărbat de 47 de ani, din Băileşti, a fost reţinut pentru 24 de ore, în cursul zilei de miercuri, pentru comiterea infracţiunii de ultraj. Bărbatul a ameninţat cu cuţitul agenţi ai Poliţiei Locale Băileşti, care fuseseră solicitaţi la Spitalul Municipal Băileşti ca să-l calmeze, întrucât provoca scandal şi ameninţa personalul medical. Ieri după-amiază, băileşteanul a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile. 

Conform reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj, faptele s-au petrecut pe 24 iulie a.c., seara, în jurul orei 20.45. Poliţia municipiului Băileşti a fost sesizată telefonic de către un medic de gardă din cadrul Compartimentului de Primiri Urgenţe al Spitalului Municipiului Băileşti, despre faptul că un grup de persoane adresează injurii personalului medical, iar unul dintre aceştia se manifestă violent, fiind şi sub influenţa băuturilor alcoolice. La faţa locului a fost dirijată o patrulă de siguranţă publică din cadrul Poliţiei Băileşti şi o patrulă din cadrul Poliţiei Locale Băileşti, astfel că, la vederea poliţiştilor locali, Marin Baboi, de 47 de ani, din Băileşti, a scos un cuţit (briceag) şi a început să-i ameninţe cu acte de violenţă. Poliţiştii au intervenit şi l-au imobilizat pe bărbatul de 47 de ani, acestuia fiindu-i aplicată o sancţiune contravenţională de 1500 lei pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice. „Ulterior, în cursul zilei de miercuri, 26 iulie a.c., în urma analizării probatoriului cu un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Băileşti, s-a dispus reţinerea doljeanului de 47 de ani pe bază de ordonanţă de reţinere pe o perioadă de 24 ore pentru infracţiunile de ultraj asupra poliţiştilor locali, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi portul fără drept de cuţit. Bărbatul urmează să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă”, a declarat agent şef adjunct Amelia Barbu, din cadrul Biroului de presă al IPJ Dolj. Ieri după-amiază, Marin Baboi a fost pus în libertată, faţă de el fiind dispusă măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, după cum au mai precizat reprezentanţii IPJ Dolj.