Senatorul Mario Oprea : Primăria trebuie să înceteze contractul de concesiune cu firma chineză

0
398

mario-opreaLa data de 30 iulie expiră prorogarea cu 60 de zile a termenului prevăzut în actul adiţional adăugat contractului de concesiune încheiat de Primăria Craiovei cu firma care avea datoria să finalizeze lucrările în cartierul „chinezesc”. Deşi consilierii locali ai PNL au votat în luna mai împotriva acestei amânări cu repetiţie, recomandând alte variante cum ar fi o nouă licitaţie, PSD, în frunte cu Mihail Genoiu şi în dos cu Olguţa Vasilescu au predat în continuare şantierul oltenesc aceluiaşi ţepar chinezesc, rebotezat. Întrucât PSD „activează” în Dolj ca o mână moartă, fac un apel public pentru ca, din consideraţie faţă de craiovenii care-şi aşteaptă rândul de atâţia ani la o locuinţă, să fie repectate prevederile legale şi să se aplice întocmai clauzele contractuale cu (noua) firma chineză. Dacă această sarcină este imposibilă, ca toate celelalte proiecte pesediste promise, recepţionate şi departe de finalizare, Primăria trebuie să înceteze contractul de concesiune cu firma chineză care are obligaţia să facă dovada cu extras de cont că deţine suma necesară continuării investiţiei. Articolul 2 din Actul Adiţional Nr 2/2017 la Contractul de Concesiune nr. 76966/27.05.2014 stipulează clar că în cazul nerespectării acestei obligaţii, încetează contractul de concesiune, având ca obiect concesionarea prin licitaţie publică a terenului în suprafaţă de 19.304,34 mp situat în intravilanul municipiului Craiova, pe strada Caracal nr. 132.
Altfel, PSD este girantul unui nou abuz săvârşit faţă de locuitorii Craiovei. Acest cartier trebuia ridicat, deşi demersurile şi condiţiile în care se derulează lucrurile sunt cel puţin dubioase, „favorizarea” parţii chineze fiind vizibilă. Proiectul inaugurat cu fast de Vasilescu, Dragnea, Ponta promitea 1850 de apartamente cu dotări moderne care să fie puse la dispoziţia craiovenilor. În realitate este o nouă păcăleală sub sigla PSD. Sunt de partea craiovenilor care s-au bazat pe existenţa acestor locuinţe, dar care s-au ales cu primari PSD buni de parafat eşecuri şi, dacă cetăţenii se simt nedreptaţiţi(nu ar fi primii), sunt dipus să îi reprezint şi să îi apăr în Comisia de Prevenire a Abuzurilor din Senat, faţă de Primăria Craiovei, care nici la ora actuală nu se zbate pentru vreun beneficiu real adus oraşului.
Încă din 2014, PSD a trecut prin campaniile electorale jonglând cu posibilitatea celor peste 2000 de craioveni care aşteaptă o locuinţă, o şansă de se aşeza cu familia. Olguţa Vasilescu şi deopotrivă Mihail Genoiu au redus acest proiect prioritar la o simplă oportunitate politică, la o „jucărie chinezească” cu defect de fabricaţie şi indisponibilă craiovenilor care visau apartamente noi, la preţuri accesibile. Execuţia de pe „Caracal” nu s-a transformat intr-un mega cartier care trebuia să fie deja în folosul comunităţii, ci într-o colaborare suspectă, un parteneriat salvator al unor companii care au ceva în comun cu PSD: lipsa oricărei garanţii.
Senator Mario Ovidiu Oprea, Preşedinte PNL Craiova