Cooperare româno-bulgară, pe probleme de criminalitate transfrontalieră

0
493

O delegaţie a Direcţiei Regionale de Poliţie Vratsa – Bulgaria, însoţită de comisarul şef de poliţie Aurel Georgescu, ataşat de afaceri interne al României la Sofia, s-a întâlnit, ieri, cu conducerea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, la iniţiativa IPJ Dolj.

Activităţile din cadrul întâlnirii de lucru au vizat, în primul rând, familiarizarea fiecărei părţi cu organizarea, modul de lucru şi particularităţile legislaţiei din fiecare ţară, pentru ca pe viitor cooperarea dintre poliţiştii doljeni şi cei din Vratsa să fie cât mai benefică ambelor părţi. Discuţiile au atins şi puncte mai sensibile, precum legislaţia din domeniul armelor, muniţiilor, substanţele periculoase şi explozivilor din cele două ţări. Din decembrie 2010, actul normativ care reglementează regimul armelor şi muniţiilor din Bulgaria a suferit unele modificări, condiţiile de obţinere, dar şi portul armamentului fiind mult mai restrictive.

Cele două părţi au concluzionat că este necesară continuarea activităţilor de colaborare şi diversificare a acţiunilor comune, realizându-se, astfel, un benefic schimb de informaţii, dar şi cunoaşterea dotărilor şi metodologiilor de lucru ale poliţiştilor din cele două ţări.

Punct comun: aderarea la Spaţiul Schengen

Delegaţia bulgară, formată din comisarul Rosen Ivanov – directorul Direcţiei Regionale de Poliţie Vratsa, comisarul Todor Gheorghiev – director adjunct DRP Vratsa, Vasil Vasilev – şeful Poliţiei Vratsa şi Ghergana Kiurciiska – prim procuror în cadrul Parchetului Oreahovo, a mers, în cursul după-amiezei de ieri, şi la Prefectura Dolj, unde s-a întâlnit cu oficialităţile judeţene, repectiv prefectul judeţului Dolj, Nicolae Giugea, Cristinel Iovan – vicepreşedintele Consiliului Judeţean Dolj şi comisarul şef Constantin Nicolescu, şeful IJP Dolj. Aici, discuţiile s-au axat pe problematica traficului transfrontalier, un domeniu extrem de sensibil. Reprezentanţii celor două judeţe – Dolj şi Vratsa – au apreciat că este importantă o colaborare cât mai strânsă, având în vedere că atât România, cât şi Bulgaria, se află în prezent în plin proces de aderare la Spaţiul Schengen, iar criminalitatea transfrontalieră reprezintă una dintre principalele dificultăţi care trebuie depăşite. „România şi Bulgaria au intrat împreună în UE, vor intra împreună şi în Spaţiul Schengen“ a declarat prefectul judeţului Dolj, Nicolae Giugea, care a remarcat modul în care poliţiştii din Dolj şi Vratsa au colaborat de fiecare dată când situaţia a impus-o.