Minivacanţă de patru zile de Sfânta Maria

0
375

litoralBugetarii vor avea o minivacanţă de patru zile, între 12 şi 15 august, Executivul declarând ziua de 14 august 2017 ca zi liberă, potrivit unui proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a şedinţei Guvernului de ieri. Decizia a fost luată pentru a face „o punte” între weekendul 12-13 august şi ziua de 15 august, când va fi sărbătorită Adormirea Maicii Domnului. Potrivit Codului Muncii, Adormirea Maicii Domnului este zi nelucrătoare de sărbătoare legală în care salariaţii trebuie să primească liber de la serviciu.

În luna mai, Guvernul a decis să declare ziua de 2 iunie să fie liberă, astfel că bugetarii au beneficiat de o minivacanţă de cinci zile, între 1 şi 5 iunie. Românii au 14 zile libere în 2017, stabilite pentru sărbători publice sau religioase, cu două zile mai mult faţă de anul trecut, dintre care doar trei pică în weekend.

Codul Muncii prevede că, prin hotărâre a Guvernului, se vor stabili programe de lucru adecvate pentru unităţile sanitare şi pentru cele de alimentaţie publică, în scopul asigurării asistenţei sanitare şi, respectiv, al aprovizionării populaţiei cu produse alimentare de strictă necesitate, a căror aplicare este obligatorie.

De asemenea, salariaţii care sunt nevoiţi să lucreze în zilele declarate sărbători legale trebuie să beneficieze de timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile. În cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, ei trebuie să primească, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, un spor la salariul de bază, ce nu poate fi mai mic de sută la sută din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.