Eurodeputata Viorica Dăncilă, membră a Comisiei pentru drepturile femeii şi egalitatea de gen din PE, a interpelat Comisia Europeană cu privire la strategiile avute în vedere pentru a susţine politicile de investiţii care ajută la creşterea accesului femeilor şi fetelor la educaţie şi formare profesională şi care contribuie la eliminarea disparităţilor de gen.
”Într-o Europă care este încă în criză economică şi financiară, capacitarea femeilor este esenţială pentru reducerea sărăciei, promovarea dezvoltării şi rezolvarea celor mai mari şi mai presante provocări mondiale. Până în prezent, niciun stat membru al Uniunii Europene nu a reuşit să realizeze pe deplin egalitatea între femei şi bărbaţi, progresele fiind lente şi inegale, existând încă lacune şi forme de discriminare la diferite niveluri şi sub diferite forme”, subliniază eurodeputata Viorica Dăncilă către Comisia Europeană
Apelul europarlamentarului vizează strategia urmărită de Comisia Europeană ”pentru a sprijini, în colaborare cu statele membre, politicile de investiţii pentru accesul femeilor şi fetelor la educaţie şi la formare profesională, pentru eliminarea disparităţilor de gen în acest domeniu şi pentru îmbunătăţirea promovării capacitării femeilor şi fetelor, atât pe teritoriul Uniunii Europene, cât şi în întreaga lume”.
În răspunsul transmis în numele CE de către doamna Vera Jourova, comisarul european pentru justiţie, consumatori şi egalitate de gen se arată că autorităţile europene luptă pentru reducerea inegalităţii de gen şi pentru capacitarea femeilor prin instrumente precum Angajamentul strategic al UE pentru egalitatea de gen 2016-2019, programul Erasmus+ sau Planul de acţiune al UE pentru egalitatea de gen.
”Reducerea disparităţilor dintre bărbaţi şi femei în materie de salarii, venituri şi pensii este una dintre priorităţile Angajamentului strategic al UE pentru egalitatea de gen 2016-2019. Una dintre acţiunile-cheie pentru atingerea acestui obiectiv constă în promovarea egalităţii de gen la toate nivelurile şi pentru toate tipurile de educaţie şi reducerea disparităţilor de gen în ceea ce priveşte opţiunile de studiu şi de carieră, cu ajutorul instrumentelor de cooperare politică şi de finanţare existente şi în conformitate cu priorităţile descrise în cadrul „Educaţie şi formare 2020”.
Programul Erasmus+ finanţează în prezent proiecte specifice axate pe aspectele de gen din domeniul educaţiei, iar în cadrul programului „Drepturi, egalitate şi cetăţenie”, Comisia finanţează proiecte transnaţionale pentru promovarea bunelor practici în materie de roluri de gen şi pentru depăşirea stereotipurilor de gen în educaţie, formare şi la locul de muncă”, se arată în răspunsul Comisiei Europene.
Acasă Ultima oră Viorica Dăncilă cere CE să îşi prezinte strategiile pentru creşterea accesului femeilor...