Negocierile pentru Brexit, aflate pe agenda discuţiilor dintre premierul Tudose şi ambasadorul Brummell

0
371

paul-brumell-capturaPremierul Mihai Tudose a avut astăzi, la Palatul Victoria, o întrevedere cu ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Paul Brummell, în cadrul căreia au fost punctate mai multe teme de interes pentru ambele părţi şi a fost stabilit un mecanism de lucru direct şi practic.

În contextul Brexit, prim-ministrul Mihai Tudose a subliniat că Executivul îşi doreşte să lucreze îndeaproape cu Marea Britanie, astfel încât drepturile românilor care studiază, muncesc şi trăiesc în Regat să fie respectate şi protejate, iar relaţiile economice bilaterale să se ridice la nivelul colaborării politice excelente dintre cele două state. Marea Britanie este şi va rămâne un partener şi prieten al României. Am încredere că vom lucra foarte aplicat pentru ca românii din Regatul Unit să nu fie afectaţi de Brexit. În acelaşi timp, România oferă un mediu de afaceri stabil, prietenos, facilităţi fiscale pentru investitori, deci avem toate premisele pentru dezvoltarea relaţiilor economice”, a afirmat şeful Executivului.

Ambasadorul Marii Britanii, Paul Brummell, i-a înmânat premierului Tudose o scrisoare de felicitare, din partea omologului său britanic, Theresa May. Diplomatul britanic a subliniat că este important ca negocierile pentru Brexit să aibă rezultate pozitive atât pentru Marea Britanie, cât şi pentru Uniunea Europeană, şi a apreciat contribuţia comunităţii de români pentru societatea britanică. „Românii care lucrează, studiază şi trăiesc în Marea Britanie sunt bineveniţi. În Regatul Unit ajung cei mai buni studenţi români, lucrează medici şi ingineri foarte buni, care au un aport important la economia noastră”, a afirmat ambasadorul Paul Brummell.

Diplomatul britanic a accentuat interesul pentru încurajarea investiţiilor şi a schimburilor comerciale bilaterale, remarcând faptul că investiţiile britanice s-au concentrat mai mult în Bucureşti, deşi există potenţial de dezvoltare şi în restul ţării. În acest context, oficialul britanic a amintit că au fost constituite filiale ale Camerei de Comerţ Româno-Britanice în Cluj şi Timişoara, fapt ce va oferi o nouă dinamică a relaţiilor economice.

Un alt subiect al discuţiei s-a referit la candidatura României pentru statutul de membru al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE). Premierul Mihai Tudose a solicitat sprijinul Marii Britanii pentru susţinerea candidaturii României, având în vedere rolul său important în cadrul acestei organizaţii internaţionale.