Administraţia Naţională a Penitenciarelor din România, premiată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii

0
357

În perioada 3-8 octombrie a.c., reprezentanţi ai Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor au participat la conferinţa anuală a Proiectului „Sănătatea în Penitenciare” (Health in Prisons Programme), derulat sub egida Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Conferinţa a avut ca temă „Asigurarea continuităţii îngrijirilor medicale pentru persoanele private de libertate” şi s-a desfăşurat la Abano Terme, Italia.

Cu prilejul acestui eveniment au fost acordate premiile pentru cele mai bune practici privind serviciile de sănătate din penitenciare, Administraţia Naţională a Penitenciarelor obţinând Premiul pentru cele mai bune practici pentru „Prevenirea infecţiei HIV şi îngrijirile de sănătate acordate dependenţilor de droguri  în penitenciarele din România”.

Obiectivul general al proiectului este acela de a asigura accesul dependenţilor de droguri aflaţi în penitenciare la programe de tratament substitutiv şi de reducere a efectelor negative datorate consumului de droguri.
Proiectul se derulează în sistemul penitenciar din România începând din anul 2008, cu suport tehnic şi financiar din partea Biroului Naţiunilor Unite pentru Droguri şi Criminalitate (UNODC), la nivelul a 10 penitenciare şi penitenciare spital, activităţile desfăşurate vizând iniţierea şi menţinerea în tratament de substituţie cu metadonă a dependenţilor de opiacee, precum şi reducerea efectelor negative asupra stării de sănătate a acestora, datorate unui consum îndelungat de droguri.

Proiectul „Sănătate în Penitenciare” a fost iniţiat în anul 1995 de Biroul pentru Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, în vederea susţinerii statelor membre pentru promovarea sănătăţii în penitenciare, îmbunătăţirea serviciilor de sănătate acordate persoanelor private de libertate şi recunoaşterea importanţei acestora în asigurarea sănătăţii întregii populaţii.  România este membru al acestui proiect din anul 2002, alături de alte 43 de ţări europene şi ex-sovietice.

Premiul primit de Administraţia Naţională a Penitenciarelor reprezintă o recunoaştere a eforturilor deosebite depuse de către personalul medical din penitenciarele din România pentru asigurarea unei asistenţe medicale de calitate persoanelor private de libertate.