O femeie şi doi copii, răniţi după ce s-au răsturnat cu maşina

0
516

O craioveancă în vârstă de 35 de ani şi cei doi copii ai ei, de 5, respectiv 8 ani, au fost răniţi într-un accident petrecut marţi seară, pe raza localităţii Dobreşti. Echipaje de Descarcerare şi prim ajutor ale ISU Dolj au ajuns la faţa locului, le-au acordat victimelor primele îngrijiri şi le-au transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, iar poliţiştii au stabilit, în urma cercetărilor, că accidentul s-a petrecut pe fondul neatenţiei.

accidentConform reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Dolj, marţi seară, în jurul orelor 22.00, lucrătorii Poliţiei Oraşului Bechet au fost sesizaţi prin 112 de un participant la trafic despre faptul că pe DN 55, între satele Murta şi Tîmbureşti, a avut loc un accident de circulaţie soldat cu victime. La faţa locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Poliţiei Bechet care a stabilit că, Daniela Cîrcotă, de 35 de ani, din municipiul Craiova, în timp ce conducea autoturismul personal, marca Chevrolet, pe raza localităţii Murta, din direcţia oraşului Bechet către municipiul Craiova, din cauza neatenţiei, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a părăsit partea carosabilă, răsturnându-se.

În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală uşoară atât a conducătoarei auto, cât şi a celor doi copii ai ei, de 8, respectiv 5 ani, ambii pasageri în autoturism. La faţa locului au ajuns echipaje de Descarcerare şi SMURD din cadrul ISU Dolj, care au transportat răniţii la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova pentru efectuarea de investigaţii medicale. Conducătoarea autoturismului a fost testată de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, iar în cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, după cum a precizat inspector principal Cătălin Dochia, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.