Senatul a adoptat proiectul de lege pentru adoptarea OUG 58/2011, privind administrarea unităţilor sanitare publice

0
366

Senatorii au adoptat în şedinţa plenului de ieri proiectul de lege privind adoptarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 58/2011 pentru modificarea OUG privind administrarea unităţilor sanitare publice de interes judeţean sau local. Proiectul de lege a fost adoptat cu 56 de voturi pentru, trei abţineri şi 45 de voturi împotrivă.

Potrivit expunerii de motive, prin aprobarea acestui proiect de act normativ se preconizează adoptarea de măsuri pentru eficientizarea activităţii de asigurare a asistenţei medicale în localităţile în care nu există unităţi sanitare publice cu paturi, prin oferirea serviciilor de sănătate adaptate la nevoile comunităţilor respective, în cadrul unor structuri medicale adaptate condiţiilor existente.

În acest caz, Comisiile de sănătate şi de administraţie publică din Senat au adoptat un raport comun favorabil, cu un amendament. Potrivit acestuia, centrele de sănătate multifuncţionale pot avea în structură între cinci şi 24 paturi de spitalizare pe zi pentru fiecare specialitate, dar şi una sau mai multe secţii de specialitate ale centrelor, cu respectarea numărului total de paturi stabilit pentru spitalul municipal sau judeţean, după caz.

Senatorul PNL Paul Ichim a subliniat, în cadrul dezbaterilor, faptul că şi aceste centre multifuncţionale trebuie să aibă o anumită dotare tehnică şi a atras atenţia Ministerului de Sănătate că a semnat cu Fondul Monetar Internaţional desfiinţarea a încă 4.000 de paturi de spital. “Măsuraţi de două ori înainte de a tăia, pentru că această decizie, dacă o vom vota, nu cred că va corecta tot ce am tăiat. Gândiţi-vă la soluţia ca sistemul sanitar să nu sufere”, a spus senatorul liberal.