În această vară, strada „A.I. Cuza”, cea mai centrală arteră de circulaţie a Craiovei, va intra în reparaţii. După mult timp în care nu s-a intervenit deloc, acolo se va schimba covorul asfaltic, se vor amenaja ambele trotuare şi vor fi delimitate corespunzător locurile de parcare existente. Autorităţile iau în calcul şi modernizarea trecerilor de pietoni care vor fi echipate cu sisteme de semnalizare inteligente.
Demersurile sunt avansate, în acest moment lucrându-se la documentaţia tehnică privind lucrările de modernizare a străzii. Primarul Craiovei, Mihail Genoiu, a precizat, într-o conferinţă de presă pe care a susţinut-o săptămâna trecută, că lucrările de reabilitare vor începe de la statuia lui domnitorului Carol I şi până la Judecătorie. «Strada trebuie să fie integrată în zona centrală, care, după cum ştim, a fost modernizată şi arată foarte bine acum. Trebuie să reabilităm şi „A.I. Cuza”, drept urma această stradă va intra într-un proces de modernizare în următoarea perioadă», a anunţat edilul Craiovei, Mihail Genoiu.
Treceri de pietoni inteligente
Potrivit reprezentanţilor municipalităţii, lucrarea de reabilitare a străzii „A. I. Cuza” va fi demarată de la zero şi va cuprinde schimbarea întregului covor asfaltic, modernizarea ambelor trotuare, prin schimbarea pavimentului. De asemenea, autorităţile intenţionează să înlocuiască şi stâlpii de iluminat şi să amenajeze corespunzător locurile de parcare se găsesc pe această stradă. În cadrul lucrării, se vor face şi câteva treceri de pietoni inteligente, aşa cum există în alte oraşe mari, care, în momentul când cineva a pus piciorul pe trecere, să se aprindă diverse surse luminoase ca să o facă vizibilă, au explicat autorităţile locale că va fi principiul după care va acţiona sistemul.
Se caută soluţii pentru închiderea circulaţiei
Autorităţile aşteptă păreri de la locuitori legate de modul cum ar prefera să se desfăşoare aceste lucrări. „Noi vrem ca aceste lucrări să se întâmple pe perioada vacanţei, circulaţia fiind atunci mai redusă, şi vom consulta populaţia legat de închiderea circulaţiei”, a precizat Mihail Genoiu. Există două posibilităţi: să se întreprindă lucrare pe câte un sens de mers sau să se închidă integral circulaţia în zona centrală până când se realizează lucrarea. „Din punct de vedere calitativ, este mult mai bine cu închiderea totală şi cu aşternerea covorului de asfalt pe toată lăţimea străzii. Dar există tehnologie şi pentru turnarea pe sensuri. Noi suntem obişnuiţi cu centrul să fie şi închis pentru că au existat perioade, de-a lungul istoriei, când această stradă era închisă”, a menţionat primarul Craiovei.
Parcările de pe Calea Bucureşti, omise din proiectul european
Şi pe Calea Bucureşti a început repararea parcărilor. Reprezentanţii municipalităţii au precizat că acolo a fost o problemă, deoarece proiectul european nu a prevăzut şi amenajarea parcărilor, drept pentru care Primăria Craiova a trebuit să intervină separat. „Aşa a fost gândit la vremea respectivă, probabil că unele locuri de parcare erau refăcute recent, atunci când a fost proiectat, cu ani şi ani în urmă. Iar noi am ţinut special să facem o pauză între proiectul respectiv şi acele parcări pentru a nu exista suprapuneri de devize şi suprafeţe. Să existe această diferenţă de timp între cele două intervenţii ca să poată să fie delimitate exact măsurătorile de pe proiectul european şi de pe acordul-cadru”, a declarat primarul Craiovei.
Se va lucra pe tronsoane
Primăria Craiova a recunoscut că toată încurcătura ar fi putut să plece de la faptul că atât reabilitarea pe proiect european, cât şi amenajarea de parcări, care se face pe bani de la bugetul local, să fie lucrări câştigate şi executate de aceeaşi firmă, Delta ACM Bucureşti. „Întâmplarea face ca firma care a lucrat pe acel proiect european să fie aceeaşi cu firma care lucrează şi pe acordul-cadru. Dar acum sunt aduse bordurile, am discutat şi cu firma Delta (n.r. – firma executantă a lucrărilor) şi se va lucra pe tronsoane pentru a nu afecta foarte mult circulaţia”, a menţionat edilul Craiovei. Şi această lucrare urmează să fie încheiată în cursul acestei veri, dat fiind faptul că este vorba de una dintre cele mai circulate străzi din Craiova.