Donald Trump îl va întâlni pe Vladimir Putin la G 20!

0
509

putin-trump1Preşedintele american, Donald Trump, îl va întâlni, pentru prima dată, pe omologul său rus, Vladimir Putin, în marja G 20 din 7-8 iulie a.c., la Hamburg (Germania), a anunţat astăzi Casa Albă. “La Hamburg, preşedintele va întâlni numeroşi lideri”, a declarat generalul H. R. Mc Master, consilierul pentru securitate naţională, citându-l între aceştia şi pe liderul de la Kremlin. Întrebat asupra formatului acestei întâlniri, H. R. Mc Master nu a putut oferi precizări. În schimb, a afirmat că unul dintre obiectivele deplasării lui Trump în Europa este şi o apropiere faţă de Moscova, nu înainte de a cunoaşte poziţia acesteia din urmă. Se are în vedere şi comportamentul destabilizator al Rusiei. Printre întâlnirile lui Donald Trump prevăzute la G 20, generalul H. R. Mc Master le-a citat pe cele cu liderii Germaniei, UK, Singapore şi, poate, Indonezia. Reamintim că, la 28 ianuarie 2017, Donald Trump s-a întreţinut telefonic cu Vladimir Putin.