Performanţa studenţilor craioveni, premiată de QFORT

0
876

premiiStudenţii Facultăţii de Automatică, Calculatoare şi Electronică – Universitatea din Craiova, care au avut rezultate merituoase la concursuri internaţionale, au fost, ieri, premiaţi de partenerul QFORT / Casa Noastră.  Evenimentul s-a desfăşurat la Sala de Consiliu a unităţii de învăţământ superior. Cinci dintre aceşti studenţi vor primi câte 1.500 de lei, iar ceilalţi trei, câte 1.000 de lei.

premii1Prof. univ. dr. ing. Dan Selişteanu a subliniat câteva aspecte importante în legătură cu acest program de burse şi premii, numit QFORT IT, program dezvoltat în parteneriat cu  compania Casa Noastră/Q FORT, la eveniment fiind prezent şi directorul societăţii, Toni Popa. „Astăzi este o zi deosebită, pentru că premiem câteva echipe care au obţinut premii internaţionale la concursuri de prestigiu, marea majoritate desfăşurându-se în Germania. Am fost sprijiniţi în dezvoltarea acestui program  de sponsorizare de către conducerea Universităţi. Prin acest program derulăm burse pentru studenţii de performanţă fiind acceptaţi 16 studenţi cu rezultate foarte bune, cu medii între 9.50 şi 10.00. Avem 24 de burse sociale pentru studenţi care au rezultate bune la învăţătură şi oferim de asemenea, 6 burse pentru doctoranzii şi post-doctoranzi, în speranţa că vor dezvolta câteva proiecte de cercetare interesante. În afara acestor burse, există şi programul ProElite, desfăşurat prin intermediul infrastructurii INCESA şi iată astăzi, avem de oferit 8 premii echipelor care au obţinut rezultate la concursurile internaţionale”, a precizat profesorul Selişteanu.

„Pentru studenţi este o oportunitate specială”

premii2Radu Constantinescu, prorectorul Universităţii din Craiova, a spus că pentru pregătirea acestui program a fost nevoie de mai bine de două luni, fiind o ofertă neaşteptată care bătea de mai mulţi ani la porţile Universităţii şi pe care într-un final, conducerea Universităţii a reuşit să o valorifice. „Prin acest program se urmăreşte încurajarea tinerilor cu abilităţi şi competenţe deosebite în domeniul  IT, ideea programului fiind aceea de a transforma zona aceasta într-o zonă IT la fel de puternică precum alte regiuni din ţară. Este o ambiţie formidabilă pe care reprezentanţii QFORT/Casa Noastră o au şi pentru care nu putem decât să le mulţumim. Pentru voi ( studenţi) este o oportunitate specială. IT-ul presupune o pregătire intensă, dar ca să vă asiguraţi această pregătire trebuie să aveţi şi o anumită linişte şi confort financiar, pe care cu ajutorul partenerilor noştri  putem acum să vi-l oferim”, a subliniat prof. univ. dr. Radu Constantinescu.

„Cred că municipiul nostru este mult peste Iaşi, mult peste Cluj”

premii3La înmânarea diplomelor a luat parte şi Toni Popa, directorul companiei Q FORT/ Casa Noastră, care i-a felicitat pe toţi studenţii premianţi şi a explicat cum a evoluat de-a lungul anilor acest proiect. „Acum 11 ani, compania noastră a luat decizia să susţină şi să premieze performanţa. Fondul atunci era foarte mic şi am decis cu ocazia împlinirii a 180 de ani de activitate a Colegiului Carol I să oferim burse decât elevilor premianţi de la acest Colegiu. Proiectul a continuat an de an, în ultimii ani am bătut la porţile Universităţii şi am încercat să susţinem în special zona de IT, pentru că PIB-ul României este susţinut cel mai bine de zona IT. Să nu uităm unde este Clujul. Vedem acum că Iaşul dintr-o   dată este considerat pol IT şi cred că municipiul nostru este mult peste Iaşi, mult peste Cluj şi acesta este momentul să trecem şi noi în faţă. Anul acesta atât putem, dar sperăm ca la anul să majorăm fondul de premiere. A trebuit să găsim varianta bună şi pentru noi şi pentru Universitate dar şi pentru studenţi ca să susţinem cercetarea, să susţinem performanţa. Astăzi, noi avem 1070 de angajaţi şi estimăm ca la anul să avem undeva la 1700 de salariaţi şi 80% din activitate este export”, a explicat reprezentantul QFORT.

 ***

Premiaţii Facultăţii de Automatică:

  1. Păstae Laurenţiu Marian, Locul I, Concurs internaţional Renesas, Nuremberg, Germania, 2017
  2. Tilincă Ionuţ-Alexandru, Locul I, Concurs internaţional Renesas, Nuremberg, Germania, 2017
  3. Nichiţelea Teodor Constantin, Locul I, Concurs internaţional NXP CUP EMEA SouthEast Europe, Bucureşti, 2017 şi Locul II, Concurs internaţional NXP CUP EMEA Finals, Munchen, Germania, 2017
  4. Truică Anca-Cecilia, Locul I, Concurs internaţional NXP CUP EMEA SouthEast Europe, Bucureşti, 2017 şi Locul II, Concurs internaţional NXP CUP EMEA Finals, Munchen, Germania,
  5. Mîţă Marius-Cătălin, Locul I, Concurs internaţional NXP CUP EMEA SouthEast Europe, Bucureşti, 2017,  Locul II, Concurs internaţional NXP CUP EMEA Finals, Munchen, Germania,
  6. Unguritu Maria Geanina, Locul II, Concurs internaţional NXP CUP EMEA SouthEast Europe, Bucureşti, 2017 şi Locul III, Concurs internaţional NXP CUP EMEA Finals, Munchen, Germania,
  7. Ciucă Oana-Mihaela, Locul II, Concurs internaţional NXP CUP EMEA SouthEast Europe, Bucureşti, 2017 şi Locul III, Concurs internaţional NXP CUP EMEA Finals, Munchen, Germania,
  8. Cîrciumariu Dragoş-Andrei, Locul II, Concurs internaţional NXP CUP EMEA SouthEast Europe, Bucureşti, 2017 şi Locul III, Concurs internaţional NXP CUP EMEA Finals, Munchen, Germania, 2017

***

Geanina Maria Unguritu, studentă Master, anul I:

Unguritu Maria Geanina„Rezultate semnificative am obţinut la Concursul Internaţional NXP CUP EMEA SouthEast Europe, locul II, la calificarea pe Sud-Estul Europei, care a avut loc la Bucureşti şi locul III la finala europeană, care s-a desfăşurat în Germania. Competiţia a fost strânsă, au participat echipe de la universităţi din întreaga Europă. Proba a constat în construirea unei maşinuţe, care a trebuit să parcurgă un traseu. Maşinuţa care parcurgea în timpul cel mai scurt traseul era câştigătoare. Am lucrat la acest proiect cam un semestru. Este un concurs dificil, dar am experienţa anului trecut şi m-a ajutat foarte mult. În Germania, locul I l-a obţinut echipa din Polonia, iar la Bucureşti au câştigat colegii mei, adică, tot o echipă de la Universitatea din Craiova”.

***

Teodor Constantin Nichiţelea, student Master, anul I:

Nichitelea Teodor Constantin„Am participat la mai multe concursuri, iar cel la care am reuşit să obţin un premiu important se numeşte  NXP CUP EMEA SouthEast Europe şi a constat în construirea unei maşinuţe inteligente care a fost capabilă să urmărească un traseu pe care noi nu îl ştiam înainte, a fost construit la faţa locului, dar ştiam din ce material este construit. Maşina a trecut prin mai multe stagii în care a trebuit să dezvoltăm partea hardware şi am adăugat componente pe parcurs ce am constatat că avem nevoie şi în final a durat aproximativ 4 luni. Competiţia a fost destul de strânsă. Prima etapă s-a desfăşurat în România, fiind faza regională şi  a strâns mai multe ţări. Echipa mea a locul I. Apoi, a fost următoarea fază – europeană, care s-a desfăşurat la Munchen, unde am luat locul II”.