Franţa: Numărul britanicilor care solicită acordarea cetăţeniei în alte state UE este în creştere

0
351

UKNumărul cererilor formulate de britanici pentru obţinerea cetăţeniei franceze s-a triplat în 2016, tendinţă ce indică dorinţa britanicilor de a se bucura de aceleaşi drepturi ca şi ceilalţi cetăţeni UE după Brexit, informează Ministerul de Interne francez. Conform datelor furnizate de Ministerul de Interne de la Paris, doar 385 de britanici au solicitat dobândirea cetăţeniei franceze în anul 2015, în timp ce în anul precedent s-au înregistrat 1.363 de cereri pentru obţinerea cetăţeniei, adică o creştere de 254% în doar un an. Statisticile scot în evidenţă faptul că tot mai mulţi cetăţeni britanici au solicitat cetăţenia altor state membre UE după votul pro-Brexit de anul trecut. Oficiul Federal German de Statistică a anunţat, săptămâna trecută, că 2.865 de britanici au devenit cetăţeni germani anul trecut, înregistrându-se o creştere de 360% faţă de anul anterior, potrivit Reuters. Această tendinţă arată o teamă reală a britanicilor în privinţa drepturilor pe care le vor avea după ce se va produce separarea Marii Britanii de UE. Statutul cetăţenilor Uniunii Europene care locuiesc, studiază sau lucrează în prezent în Marea Britanie şi situaţia britanicilor care locuiesc în alte state europene sunt printre aspectele care ocupă un loc de frunte pe agenda negocierilor dintre UE şi Londra pe tema Brexit.