Majoritatea europenilor consideră că UE trebuie să aibă o atitudine fermă în cursul negocierilor cu Marea Britanie

0
331

negocieriUn sondaj realizat de Chatham House-Kantar indică faptul că două treimi dintre europeni sunt de părere că UE ar trebui să adopte o poziţie fermă în cursul negocierilor cu Marea Britanie pe tema ieşirii Regatului Unit din Blocul comunitar. Peste 60% din participanţii la sondaj consideră că UE trebuie să păstreze o relaţie bună cu Marea Britanie, însă sunt de părere că UE nu trebuie să facă compromisuri în privinţa principiilor de bază ale uniunii. Doar 18% cred că UE trebuie să aibă ca obiectiv păstrarea unor relaţii cât mai apropiate cu Marea Britanie, chiar dacă asta ar însemna compromiterea principiilor europene. Dintre cei chestionaţi, 57% consideră că Uniunea Europeană a fost slăbită de votul pro-Brexit, iar 46% percep divorţul dintre Marea Britanie şi UE drept un factor negativ pentru blocul comunitar. În contrast, 70% dintre britanici sunt de părere că UE va avea de suferit după ieşirea Marii Britanii din Blocul comunitar. Un alt aspect interesant al sondajului îl constituie percepţia europenilor privind musulmanii. 53% dintre europeni consideră că civilizaţia europeană este incompatibilă cu principiile musulmane. Această atitudine este mai intensă în Polonia, Grecia, Austria şi Ungaria, unde atitudinea negativă la adresa musulmanilor depăşeşte pragul de 60%. Sondajul a fost realizat pe un eşantion de peste 1.000 de persoane din zece ţări membre ale Uniunii Europene: Marea Britanie, Belgia, Germania, Grecia, Spania, Franţa, Italia, Austria, Ungaria şi Polonia.