Aeroportul Internaţional Craiova / Primul zbor direct în afara spaţiului european – Tel Aviv

0
447

De ieri, compania Wizz Air face curse regulate din Craiova spre Israel, prima destinaţie din afara spaţiului european. În prezent, pe Aeroportul Internaţional Craiova sunt operate curse aeriene regulate către Milano, Roma, Bologna, Veneţia, Paris, Londra, Liverpool, Madrid, Barcelona, Valencia, Köln şi Tel Aviv.

aeroport2În acest context, Ion Prioteasa, preşedintele CJ Dolj, a apreciat că acest demers reprezintă un pas important în direcţia diversificării ofertelor de călătorie, evoluţie care a generat o creştere substanţială a volumului de activitate a AIC şi care a fost posibilă şi datorită investiţiilor pentru modernizare şi dotare, realizate în ultimii ani, cu finanţare din bugetul Consiliului Judeţean sau din fonduri europene. „Ne bucurăm să putem spune că, de astăzi, numărul marilor oraşe cu care am reuşit să conectăm în mod direct Craiova, prin curse aeriene, creşte la 12, odată cu lansarea primelor zboruri către şi de la Tel Aviv. Este un pas major pe care l-am făcut în ascensiunea acestui obiectiv strategic, într-un interval de timp relativ scurt. Trebuie să ne gândim că, în urmă cu patru ani, când pe Aeroportul Internaţional Craiova reîncepea operarea zborurilor în urma amplului proces de modernizare şi dotare susţinut exclusiv cu fonduri din bugetul Consiliului Judeţean Dolj, de aici se putea călători către trei destinaţii internaţionale: Roma, Milano şi Londra”, a subliniat şeful administraţiei doljene.

„2017 va fi un an de excepţie în dezvoltarea acestui obiectiv”

aeroport  1Prin demersul acesta este marcată de fapt o premieră în activitatea aeroportului şi asta pentru că, prin ruta către Tel Aviv, se iese cu zborurile directe în afara spaţiului european. „Avem, în acelaşi timp, toate argumentele să afirmăm că 2017 va fi un an de excepţie în dezvoltarea acestui obiectiv, în condiţiile în care seria curselor lansate în primele luni şi datele privind creşterea consistentă a numărului călătorilor ne indică faptul că vom stabili un nou record în ceea ce priveşte traficul de pasageri. Desigur că nu am fi putut ajunge în punctul în care ne aflăm acum dacă nu am fi crezut cu toată convingerea în acest proiect şi nu am fi investit masiv pentru a-l transpune în realitate, mai întâi prin demersul de 15 milioane de euro finanţat din sursele proprii ale CJ Dolj, apoi prin proiectul european de peste 24 de milioane de euro pentru reabilitarea infrastructurii de mişcare. De aceea, vreau să îi felicit şi să le mulţumesc tuturor celor care şi-au dat mâna pentru succesul acestei iniţiative, aşezând Craiova pe harta internaţională a aeroporturilor: consilierilor judeţeni, care şi-au dat întregul concurs şi au acordat toată susţinerea, colegilor noştri din Consiliul Judeţean şi de la aeroport, care s-au implicat şi au depus eforturi însemnate pentru realizarea proiectului“, a declarat preşedintele CJ Dolj, Ion Prioteasa.

Împreună cu Wizz Air am lansat cursele către noua destinaţie

aeroportLa rândul său, directorul general al Aeroportului Internaţional Craiova, Mircea Dumitru, a evidenţiat faptul că, prin cursa către Tel Aviv, se dublează, faţă de anul precedent, numărul destinaţiilor către care sunt operate zboruri directe. „Ca rezultat al parteneriatului de succes dezvoltat împreună cu compania Wizz Air, astăzi am lansat cursele către noua destinaţie, din Israel, cu o frecvenţă de două zboruri pe săptămână, în zilele de luni şi vineri. Primii 85 de pasageri au decolat de la Craiova în această dimineaţă, la 6.15, iar aeronava care a sosit de la Tel Aviv a aterizat la 12.35, cu 100 de călători la bord. Este un eveniment important, reprezentând cea de-a şasea rută pe care o deschidem în prima jumătate a acestui an, ceea ce conduce la dublarea numărului destinaţiilor, comparativ cu anul trecut. Din acest moment, aeroportul nostru urcă la 34 de zboruri operate săptămânal, cu un vârf de activitate în zilele de duminică, atunci când avem şase decolări şi tot atâtea aterizări.  Această dezvoltare semnificativă a gamei de rute îşi va spune cuvântul, fără îndoială, şi în ceea ce priveşte cifrele de trafic şi ne face plăcere să anunţăm că, la 15 iunie, deja am depăşit 168.000 de pasageri“, a precizat directorul general al Aeroportului, Mircea Dumitru.