Emmanuel Macron obţine majoritatea absolută în cel de-al doilea tur al scrutinului parlamentar

0
364

macronAlianţa electorală REM-Modem (liberal-socială) a preşedintelui francez Emmanuel Macron a obţinut majoritatea absolută în Adunarea Naţională, în urma celui de-al doilea tur al scrutinului parlamentar. Scrutinul a fost marcat de un nou record în ceea ce priveşte absenteismul la urne, care a urcat până la 57,4%. Partidul En Marche şi aliaţii săi din MoDem au obţinut împreună peste 350 de fotolii din totalul de 577 ale legislativului. Pragul majorităţii absolute era de 289 – deci teoretic, preşedintele Macron va avea acum Parlamentul de partea lui. Marine le Pen, care  intră pentru prima oară în parlament, se plânge de sistemul politic.  În Franţa votul este uninominal; în fiecare dintre cele 577 de circumscripţii ale ţării este ales un singur deputat, dar metoda de calcul dintre turul întâi şi turul al doilea este complicată. Le Pen s-a plâns că, deşi a obţinut trei milioane de voturi în primul tur, din cauza algoritmului din turul al doilea nu poate forma un grup parlamentar. Liderul Partidului Socialist, Jean-Christophe Cambadélis, şi-a recunoscut înfrângerea în alegeri şi a demisionat. Aceste alegeri parlamentare au marcat o profundă reînnoire a clasei politice, iar 223 de femei au fost alese în parlament, faţă de 155, în 2012, ultimul record.