UDMR, Kelemen: Nu vrem să arbitrăm conflictele din niciun partid; decizia privind votul la moţiunea de cenzură, miercuri

0
307

hunorCoaliţia aflată la guvernare este responsabilă de actuala situaţie politică, creată în urma refuzului premierului Sorin Grindeanu de a-şi da demisia, iar UDMR nu doreşte să arbitreze conflictele din PSD sau din alt partid, a declarat sâmbătă, la Cluj, preşedintele Kelemen Hunor, după şedinţa Consiliului Permanent al Uniunii.

Liderul UDMR a afirmat că formaţiunea sau coaliţia care are majoritatea ar trebui să aibă dreptul şi posibilitatea de a face o remaniere guvernamentală sau chiar o schimbare a premierului şi că actuala situaţie este demnă de ”Cartea Recordurilor”.

”Astăzi, la CRU am făcut o analiză a situaţiei politice şi am luat toate detaliile, toate informaţiile pe care le avem la această oră. Să vedem ce avem de făcut, ce alternativă există după ce această Coaliţie PSD-ALDE nu a reuşit să gestioneze o situaţie absolut normală, care într-o democraţie parlamentară ar trebui să fie absolut normală. Majoritatea trebuie să aibă dreptul, posibilitatea de a face o schimbare de guvern, o remaniere sau chiar o schimbare începând cu premierul. Dar, responsabilitatea îi aparţine Coaliţiei. Ei nu au fost în stare să gestioneze această situaţie. (…) Pentru această situaţie creată, neplăcută, absolut de Cartea Recordurilor dacă vreţi, Coaliţia de guvernare se face vinovată, ei sunt responsabili”, a spus Kelemen Hunor.

El a subliniat faptul că democraţia parlamentară înseamnă majoritate politică stabilă, transparentă, iar deciziile politice trebuie luate în Parlament şi nu în altă parte, iar guvernul trebuie să fie unul politic, susţinut de majoritate parlamentară.

”Dacă vrem să redăm credibilitatea Parlamentului, dacă vrem să obţinem un stat de drept şi separarea puterilor în stat atunci aceste principii trebuie luate în considerare şi trebuie să plecăm de la aceste principii în orice discuţie şi înainte de orice decizie”, a punctat liderul UDMR.

În ceea ce priveşte poziţionarea Uniunii în acest context politic, Kelemen Hunor a spus că a primit un mandat de la colegii săi de a discuta cu toţi cei care doresc să aibă o discuţie cu UDMR.

”Începând de luni vom discuta cu reprezentanţii guvernului, cu reprezentanţii coaliţiei de guvernare PSD-ALDE şi cu oricine doreşte să avem discuţii pe această situaţie creată. Nu vrem şi nu putem să decidem în ceea ce priveşte conflictele dintr-un alt partid. Nu vrem să intervenim şi nu vrem să arbitrăm conflictele lor interne, dar nici nu putem accepta că o decizie a Coaliţiei de guvernământ nu poate fi pusă în aplicare. De aceea ar fi bine să găsească ei o soluţie, înainte de a căuta soluţii în afara Coaliţiei de guvernare”, a mai spus Kelemen Hunor.

Referindu-se la moţiunea de cenzură pe care PSD o pregăteşte împotriva Guvernului Grindeanu, liderii UDMR au decis ca decizia finală să fie luată abia peste câteva zile, cel mai probabil miercuri, înainte de vot.

”Noi vom lua o decizie legată de moţiunea de cenzură nu azi, nu mâine, nu poimâine. Vom lua o decizie probabil miercuri, înainte de vot, la şedinţa comună a grupurilor reunite. Până atunci vom discuta, vom negocia şi vom analiza în fiecare moment, în fiecare zi ceea ce se întâmplă până miercuri. Trebuie să vedem şi textul moţiunii, cum arată moţiunea. Colegii noştri nu vor fi mâine la Bucureşti, dacă va fi convocat Parlamentul, fiindcă nu se poate ajunge în Bucureşti. Și fără noi se poate citi, se poate semna, se poate înainta o moţiune de cenzură. Dar, decizia legată de moţiunea de cenzură — cum ne vom comporta şi dacă vom vota sau nu — o vom lua înainte de vot”, a explicat Kelmen.