Proiecte pentru dezvoltare

0
351

După aproximativ patru luni de aşteptare, Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale  a publicat primele rezultate ale candidaturilor depuse în luna februarie, acest an, pe domeniul formării profesionale, şi al mobilităţii în educaţia şcolară.  .

 eleviCa de obicei, judeţul Dolj s-a numărat printre cele cu un număr mare de proiecte aprobate, valoarea totală a granturilor aprobate fiind de 1,2 milioane de euro. Cele două proiecte sunt destinate atât elevilor , cât şi profesorilor, un număr de mai bine de 300 de copii şi 50 de profesori participând la stagii de formare profesională. Implementarea acestor proiecte , în anul şcolar 2017/2018, va permite judeţului Dolj să beneficieze de forţă de muncă bine calificată în diverse domenii calificate. Se remarcă lista unor unităţi şcolare bune beneficiare ale fondurilor europene: Liceul „Charles Laugier”, Liceul Tehnologic Special „Beethoven”, Colegiul Tehnic Energetic, Colegiul Naţional Economic „Gheorghe Chiţu”, Colegiul Tehnic de Arte şi Meserii „Constantin Brânncuşi”, etc. În total, sunt 11 proiecte de mobilitate în învăţământul tehnic şi patru în mobilitatea în educaţiei şcolare.