Aderarea ţărilor din Balcanii de Vest la UE rămâne una dintre priorităţile noastre”

0
404

275px-European-parliament-strasbourg-insideEurodeputatul PSD Victor Boştinaru, vicepreşedintele Grupului S&D pentru politică externă, a reiterat sprijinul Grupului S&D pentru extinderea Uniunii Europene în Balcanii de Vest. Declaraţia eurodeputatului român a fost făcută în contextul dezbaterii raportului eurodeputatului David McAllister, privind evoluţiile din Serbia, în plenul Parlamentului European de la Strasbourg, în prezenţa Comisarului European pentru politică de vecinătate şi negocieri pentru extindere, Johannes Hahn.

Conform eurodeputatului Victor Boştinaru: „Vreau să mulţumesc raportorului, domnul McAllister şi raportorului din umbră, eurodeputata Tanja Fajon, pentru acest raport echilibrat. Grupul nostru reiterează angajamentul faţă de procesul de extindere a Uniunii Europene, iar aderarea ţărilor din Balcanii de Vest şi a Serbiei rămâne una dintre priorităţile noastre. 

S-au făcut multe în Serbia pentru îmbunătăţirea situaţiei economice în general, combaterea crimei organizate şi cooperarea regională. Acest raport recunoaşte toate aceste progrese în mod corect. Dar, de asemenea, am multe îngrijorări cu privire la statutul democraţiei în Serbia – inclusiv modul în care recenta campanie prezidenţială a fost alimentată cu retorica populistă şi naţionalistă, presupusele nereguli din alegeri, care necesită o anchetă şi modul în care libertatea mass-media a fost subminată în mod repetat.

Întrucât cred cu tărie că procesul de aderare este benefic doar atunci când este onest, incluziv dar şi destul de critic când este necesar, am câteva observaţii:

Stabilitatea în Balcanii de Vest este importantă, dar nu putem să sacrificăm valorile pentru stabilitate – ambele trebuie să meargă mână în mână atunci când negociem. Într-un joc cu aşa-numita «stabilocraţie» s-ar putea să pierdem ceea ce este cel mai important, pe cetăţenii sârbi şi angajamentul lor faţă de democraţie. De asemenea, trebuie se ne asigurăm că la fiecare pas, opoziţia şi libertatea mass-media sunt respectate, iar preocupările societăţii civile sunt ascultate.

În incertitudinea globală din Uniune şi din Balcanii de Vest, cu actori regionali şi globali care sunt tot mai prezenţi în regiune, Uniunea Europeană trebuie să ofere un semnal cu privire la angajamentul pentru extindere, însă şi ţările din regiune, inclusiv Serbia, trebuie să facă alegeri fără echivoc.”