Premierul Grindeanu îi dă ultimatum liderului PSD până luni

0
382

sorin-grindeanu-465x390Premierul Sorin Grindeanu a anunţat că va demisiona din funcţia de premier după ce va demisiona Liviu Dragnea din funcţia de preşedinte al PSD.”Până luni îi cer lui Liviu Dragnea să se gândească şi să îşi asume responsabilitatea acestei crize. După ce Liviu Dragnea demisionează, demisionez şi eu”, a spus Sorin Grindeanu, după ce partidul, prin Comitetul Naţional Executiv, i-a retras sprijiul politic şi a decis iniţierea moţiunii de cenzură. ”Termenul până luni mă va clarifica, varianta pe care mi-o doresc acum este ca Liviu Dragnea să îşi asume acest eşec şi să îşi dea demisia. În secunda doi voi face acelaşi lucru. Cred că asta e rezolvarea corectă şi să se convoace Congresul PSD”, a spus premierul. Grindeanu a mai anunţat că va iniţia discuţii chiar de joi seara cu parlamentarii PSD, pe care se fac presiuni pentru a-şi demite propriul Guvern. ”Dragnea se agaţă de funcţii în speranţa că asta îl salvează de trecut”, a declarat Grindeanu.