Craiova: Razie a poliţiştilor pentru combaterea prostituţiei

0
339
feteConform IPJ Dolj, marţi, 13.06.2017, poliţiştii din cadrul Secţiei 3 Poliţie Craiova au organizat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii fenomenului de prostituţie, a infracţiunilor de proxenetism şi trafic de persoane. Poliţiştii craioveni au efectuat verificări şi controale în 5 locuri şi medii cu potenţial criminogen, dar şi în 13 localuri de alimentaţie publică. Au fost legitimate peste 20 de persoane, astfel fiind depistate 6 femei care care atrăgeau şoferi  în vederea întreţinerii de raporturi sexuale. Ca urmare a abaterilor constatate au fost aplicate 12 sancţiuni contravenţionale de peste 2.700 lei,  amenzi aplicate în conformitate cu prevederile Legii 61/1991 Rep. Astfel, în cadrul acţiunii a fost depistată Maria M., de 18 de ani, din Craiova, pe Centura de Nord a Craiovei, în timp ce atragea persoane dintre şoferii aflaţi în trafic, în vederea întreţinerii de raporturi sexuale contra unor sume de bani şi foloase materiale. Cea în cauză a refuzat iniţial să dea date cu privire la identitatea sa, fiind sancţionată contravenţional cu amendă de 500 lei.