Mai mulţi pensionari vor beneficia de medicamentele compensate cu 90%

0
365

Și persoanele cu pensii mai mari de 700 de lei vor putea beneficia de medicamentele compensate cu 90%, potrivit unui act normativ aflat în dezbatere publică. Plafonul ar urma să fie majorat cu 200 de lei, astfel încât şi cei care obţin venituri din pensii de până la 900 de lei să aibă acces la compensare.

pensionariMinisterul Sănătăţii a lansat în dezbatere publică proiectul de Hotărâre a Guvernului privind modificarea unor acte normative referitoare la Programul pentru compensarea cu 90% a preţului de referinţă al medicamentelor, pentru pensionari. Motivul emiterii actului normativ, este necesitatea punerii în concordanţă a unor dispoziţii din legislaţia sistemului de asigurări sociale de sănătate referitoare la medicamentele acordate în ambulatoriu persoanelor cu venituri din pensii, urmare a creşterii valorii punctului de pensie al acestora.

Plafonul creşte de la 700 lei la 900 lei

În scopul creşterii accesului la medicamente acordate în ambulatoriu pensionarilor, cei cu pensii de până la 900 de lei vor putea beneficia de medicamentele compensate cu 90%, indiferent dacă obţin sau nu alte venituri, se stabileşte prin Proiectul de Hotărâre de Guvern privind modificarea unor acte normative referitoare la programul pentru compensarea cu 90% a preţului de referinţă al medicamentelor.

În acest sens, faţă de scopul principal al proiectului de act normativ care îl reprezintă creşterea numărului de persoane beneficiare ale acestui program, se creează şi un mecanism facil de implementare prin eliminarea unei bariere birocratice la nivelul medicilor de familie, nemaifiind necesară declaraţia pe proprie răspundere a pensionarilor cu privire la faptul că nu realizează alte venituri.

Finanţarea se asigură în proporţie de 50% din bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate şi 40% din bugetul Ministerului Sănătăţii, prin transferuri în bugetul FNUASS. Toate modificările ar putea intra în vigoare la 1 iulie a.c., astfel încât să se poată realiza şi implementa legislaţia subsecventă cât şi pentru a se dezvolta aplicaţia informatică în acest sens.

1,8 milioane de pensionari au beneficiat de medicamente compensate 90%

pensionari 1În prezent, programul social cu privire la compensarea cu 90% a medicamentelor din sublista B prevăzută de HG nr. 720/2008 are drept beneficiari pensionarii cu venituri numai din pensii de până la 700 de lei pe lună, iar finanţarea se asigură 50% din bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate şi în proporţie de 40% din veniturile proprii ale Ministerului Sănătăţii. Pentru a beneficia de compensare cu 90% pentru medicamentele din sublista B, pensionarii cu venituri numai din pensii de până la 700 de lei pe lună prezintă medicului de familie talonul de pensie din care rezultă cuantumul pensiei precum şi o declaraţie pe proprie răspundere cu privire la faptul că nu realizează alte venituri.

Din practică s-a constatat că, deşi pensionarii declară că nu realizează alte venituri, în evidenţele ANAF, aceştia figurează că realizează şi alte venituri, de cele mai multe ori unele mici. Astfel, au fost identificate situaţii în care declaraţiile pe propria răspundere au fost date de beneficiarii acestui program fără a avea cunoştinţă despre existenţa altor sume considerate venituri: dobânda bancară, venituri din dividendele realizate urmare a faptului că sunt posesorii unui certificat de acţiuni acordate în perioada anilor ’90, situaţie în care se impune recuperarea de la această categorie de asiguraţi a procentului de 40% reprezentând diferenţa dintre 50%-90%.

Din evidenţele CNAS, în prezent, numărul de pensionari cu venituri numai din pensii de până la 700 de lei pe lună este de aproximativ 1,8 milioane. În cadrul programului social al Guvernului privind compensarea cu 90% pentru medicamentele din sublista B, în anul 2016 au fost eliberate 2.379.422 de reţete aferente unui număr de 430.812 pensionari, cu o valoare de consum de 167.636.381,42 lei.

Începând cu data de 1 ianuarie a.c., veniturile din pensii au fost majorate potrivit dispoziţiilor art. 12 OUG nr. 99/2016, iar potrivit art. 2 din OUG nr. 2/2017, acestea vor fi majorate şi începând cu data de 1 iulie a.c., urmare a creşterii valorii punctului de pensie.