Opereta „Silvia” şi opera „Tosca”, prezentate de artiştii Operei Române Craiova la Oradea

0
616

Silvia 1Prin implicarea Fundaţiei „Euroregiunea Bihor – Hajdu-Bihar” şi cu sprijinul Consiliului Judeţean Bihor, săptămâna viitoare artiştii Operei Române din Craiova vor prezenta două spectacole la Oradea. Este vorba despre opereta „Silvia”, de Emmerich Kalman, montată de regizorul maghiar Kurthy Andras, cu două reprezentaţii – una la Casa de Cultură din Beiuş (22 iunie), alta la Teatrul „Regina Maria” din Oradea (24 iunie, ora 19.00), şi de opera „Tosca” de Giacomo Puccini, pusă în scenă în regia lui Tamas Ferkay (Austria), care va putea fi văzută tot pe scena orădeană, o zi mai târziu, pe 25 iunie (ora 19.00).

«Închidem stagiunea de operă cu premiera spectacolului „Pescuitorii de perle”, de Georges Bizet, pe 10 şi 11 iunie, dar activitatea artistică a instituţiei va continua până pe data de 10 iulie. Asta pentru că am primit cu bucurie o invitaţie din partea Primăriei oraşului Beiuş şi a Consiliului Judeţean Bihor pentru a aduce acolo două titluri – opereta „Silvia” şi opera „Tosca”. Apoi vom reveni la Craiova pentru a pregăti stagiunea estivală. La Teatrul de Vară din Parcul „Nicolae Romanescu” vom avea două spectacole, pe 8 şi 9 iulie, cu „Carmina Burana” de Carl Orff, într-o adaptare a regiei pe care am adus-o în faţa publicului spectator în anul 2014, în centrul Craiovei», a precizat, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute săptămâna trecută, la Craiova, Antoniu Zamfir, managerul Operei Române Craiova.

Tosca 1Spectacol montat de regizorul maghiar Kurthy Andras, de la Opera de Stat din Budapesta, împreună cu scenograful craiovean Răsvan Drăgănescu, coregraful clujean Adrian Mureşan şi o distribuţie de tineri artişti – rolul Silviei Varescu fiind atribuit sopranei Renata Vari –, opereta „Silvia”, de Emmerich Kalman, a avut premiera la Craiova pe data de 15 mai 2014. Cât priveşte „Tosca” lui Giacomo Puccini, spectacolul a fost prezentat în premieră la Opera craioveană pe 1 octombrie 2008. În rolul cântăreţei Floria Tosca, publicul orădean o va putea vedea pe soprana Florina Mariş-Hinsu, aflată la a doua colaborare cu instituţia de cultură din Craiova, după recenta prezenţă în rolul principal, al prinţesei devenite sclavă, Aida, din opera lui Giuseppe Verdi – montare în regia artistică a lui Tamas Ferkay (Austria) şi scenografia lui Răsvan Drăgănescu. Alături de soprana orădeană, considerată în prezent una dintre cele mai promiţătoare artiste lirice din ţară, în rolul lui Scarpia va putea fi ascultat baritonul Ștefan Ignat, iar tenorul Bogdan Roman va fi interpretul lui Mario.

Cele trei reprezentaţii, de la Casa de Cultură din Beiuş şi Teatrul „Regina Maria” din Oradea”, vor aduce în scenă Orchestra, Corul şi Baletul Operei Române Craiova, conducerea muzicală aparţinând dirijorului Alexandru Iosub.