Vladimir Putin avertizează că Stat Islamic plănuieşte să destabilizeze sudul Rusiei şi Asia Centrală

0
354

vladimir-putin-avertizeaza-Organizaţia teroristă Stat Islamic plănuieşte să destabilizeze situaţia din sudul Rusiei şi din Asia Centrală, a declarat ieri preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, în cadrul unei întâlniri cu liderii statelor din Organizaţia pentru Cooperare de la Shanghai. “Avem informaţii că Stat Islamic a întocmit noi planuri pentru a destabiliza Asia Centrală şi sudul Rusiei. De aceea, este necesară consolidarea coordonării între serviciile speciale din statele membre ale Organizaţiei pentru Cooperare de la Shanghai, în special prin intermediul agenţiei regionale de combatere a terorismului”, a declarat Vladimir Putin, în cadrul unui summit la Astana. Liderul de la Moscova a mai precizat că grupuri clandestine ale Stat Islamic operează în ţările din Organizaţia pentru Cooperare de la Shanghai, iar dovezile în acest sens ar fi fost dezvăluite în urma investigaţiei privind atacul terorist de la Sankt Petersburg. “În plus, terorişti localizaţi în Afganistan încearcă să pătrundă în ţările noastre, iar acest aspect provoacă multă îngrijorare”, a mai spus Putin. În data de 3 aprilie, un atac terorist a avut loc la metroul din Sankt Petersburg, într-un tren care circula între staţiile Sennaia Ploşcead şi Institutul Tehnologic. Explozia s-a soldat cu 15 morţi şi peste 50 de răniţi. Cetăţeanul rus de origine kîrgîză Akbarzhon Jalilov, în vârstă de 22 de ani, a fost identificat drept autorul atentatului. Vladimir Putin a subliniat că numai o cooperare echitabilă şi semnificativă între state poate ajuta la înfrângerea terorismului. Potrivit acestuia, “este necesară eliminarea motivelor sociale şi economice ale terorismului şi combaterea răspândirii ideilor extremiste”. În acest sens, preşedintele Rusiei a remarcat importanţa agenţiei de combatere a terorismului din cadrul Organizaţiei pentru Cooperare de la Shanghai. Structura regională antiteroristă a Organizaţiei pentru Cooperare de la Shanghai a contribuit la prevenirea a peste 40 de infracţiuni legate de terorism, inclusiv 16 atacuri teroriste în 2016. Potrivit directorului acestei agenţii, “peste 100 de membri ai organizaţiilor teroriste internaţionale au fost arestaţi şi puşi sub acuzare”. Organizaţia pentru Cooperare de la Shanghai (SCO) este o alianţă politică, militară şi economică din care fac parte Rusia, China, Kazahstan, Kîrgîstan, Tadjikistan şi Uzbekistan. Agenda summitului de ieri de la Astana a inclus aspecte legate de cooperarea împotriva terorismului internaţional, precum şi de situaţia de securitate din Orientul Mijlociu şi Afganistan.