Comentariu / Theresa May n-a crezut că Jeremy Corbyn îi poate tulbura somnul. Acum s-a convins!

La 18 aprilie, când premierul Theresa May, după consultarea consilierilor personali, Nick Timothy şi Fiona Hill, suprindea ţara, dar şi Europa, anunţând alegeri legislative anticipate pe 8 iunie a.c., „Daily Mail” dădea tonul campaniei, sub titlul „Distrugeţi sabotorii”. Laburiştii, democraţii, partidele independentist-progresiste din Scoţia şi Ţara Galilor erau desemnate ca o ameninţare la ordine, securitate şi voinţa populară. Dar Theresa May reclama un plebicist şi nu doar o simplă majoritate parlamentară, pentru punerea în operă a proiectului său dur, post-Brexit. Momentul era unul favorabil. Laburiştii erau anesteziaţi, conduşi de un lider nepopular, iar conservatorii, cu 24 procente avans în sondaje, aveau în faţă un bulevard deschis. În aceste circumstanţe conservatorii au adoptat o linie de atac puţin subtilă, dar şi mai puţin scrupuloasă. Impresia generală era că Regatul Unit traversează o criză existenţială: securitatea internă este în pericol, iar apocalipsa pândea la colţul străzilor. Ieri s-a votat. Se discută, de acum, de votanţii UKIP – extremă dreaptă –, 3,8 milioane în 2015, unde s-au dus. S-a întâmplat ceva neprevăzut: Corbynmania. Institutele de sondare au remarcat mobilizarea tinerilor ultrafavorabili laburiştilor. Mai exact, cei sub 25 de ani, au generat Corbynmania, stârnind perplexitatea presei conservatoare. Nicio anchetă anterioară nu a indicat o majoritate laburistă şi intrarea lui Jeremy Corbyn la Downing Street. Dar nici nu a prevăzut o mobilizare a tinerilor cu vârste între 18 şi 25 de ani. Şi apoi, revenirea spectaculoasă a vechilor militanţi laburişti, consideraţi acum o lună, inclusiv de aleşii partidului „looseri”. Jeremy Corbyn este creditat oricum cu cea mai bună campanie electorală. În 2015 conservatorii au obţinut 36,9%, cu David Cameron lider, faţă de 30,4% cât obţineau laburiştii lui Ed Miliband (dat câştigător în multe sondaje), adică un avans de 6,5%, ceea ce însemna obţinerea a peste 350 de locuri, din 650 în Camera Comunelor. În cursul zilei de astăzi vom şti rezultatele definitive. Ele vor avea consecinţe în politica internă. Dacă Jeremy Corbyn obţine un rezultat onorabil, proiectul deputaţilor laburişti de a se debarasa de el intră la apă. Dacă însă se înregistrează o înfrângere categorică, deloc prevăzută, atunci se pune problema scindării partidului, din el desprinzându-se o aripă centristă, pro-europeană. Mai complicat stau lucrurile cu Theresa May: cu o victorie scontată, are mână liberă în negocierile cu „cei 27”. Deloc uşoare. Un lucru este însă sigur: că va câştiga sau nu, majoritatea confortabilă este greu de atins şi actualul lider al conservatorilor nu va mai participa la legislativele următoare. Dorea un plus de 80 de locuri în Camera Comunelor, pentru a repeta isprava lui Margaret Thatcher în 1987. Pentru asta trebuia să renunţe, prin remaniere la ministrul Finanţelor, Philip Hammond şi ministrul Afacerilor Externe, Boris Johnson. Se prefigura, ieri, şi un parlament, ca în 2010, suspendat, fără o majoritate clară din partea unui partid, formarea unui guvern care să legifereze, bazându-se pe o alianţă cu unioniştii nord-irlandezi. Jeremy Corby contează la rândul său pe o alianţă cu Scottish National Party. Un seism politic major ar fi acela ca laburiştii să câştige, la numai doi ani după ce Jeremy Corby a preluat conducerea partidului, fiind permanent contestat. Într-o asemenea situaţie, chiar astăzi, s-ar înregistra demisia premierului britanic. Sondajele nu dădeau o victorie a laburiştilor, dar nici nu prefigurau o majoritate categorică la conservatorii jinduiau.