Harta naţională văzută de artistul Cosmin Paulescu pe parcursul a 20 de ani

0
524

muzeu afisMuzeul de Artă din Craiova vă invită astăzi, ora 18.00, la vernisajul expoziţiei „hARTA. TERITORII PORTABILE” a artistului Cosmin Paulescu. Cu acest eveniment, muzeul craiovean aduce în atenţia publicului o direcţie foarte prezentă în arta contemporană românească – arta angajată şi pe unul dintre cei mai cunoscuţi reprezentanţi ai acestui curent. Expoziţia va putea fi vizitată până pe data de 14 iulie, zilnic, de marţi până  duminică, între orele 10.00-17.00. 

Potrivit unui comunicat de presă al Muzeului de Artă Craiova, expoziţia marchează încheierea unui ciclu de lucrări, început de artist la mijlocul anilor 1990, al cărui laitmotiv este harta României, şi ne vorbeşte despre transformările profunde prin care ţara noastră a trecut în toată această perioadă. „Întregul proiect se configurează ca o instalaţie complexă, construită şi modelată în jurul elementului central – harta, care se regăseşte în toate componentele ansamblului: instalaţie, obiect, video, print digital, performance, lansând subiecte de impact cu referire permanentă la modele, la valorile societăţi şi, nu de puţine ori, la zona politică”, se mai precizează în comunicat.

muzeul de artaCosmin Paulescu este decan al Facultăţii de Arte Decorative şi Design Bucureşti. Din 1997 este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România – secţia Pictură, iar din 2006 este membru al Centrului de Cercetare şi Creaţie Artistică „Arta în spaţiul public”. În 2015 a câştigat Premiul pentru Secţiunea Instalaţie în cadrul Bienalei Naţionale de Artă Contemporană „Aegyssus, ediţia a II-a, Tulcea. Are la activ peste 150 de expoziţii în România, Olanda, Ungaria, Germania, Grecia, Turcia, Croaţia, Belgia, Bulgaria, Franţa, Italia şi SUA.

La vernisajul expoziţiei de la Craiova va fi lansat şi catalogul „hARTA. TERITORII PORTABILE”, care documentează diversele faze ale proiectului, de la lansarea acestuia în 1996 până în prezent, susţinut de texte critice semnate de Mihaela Velea, Cătălin Davidescu şi Diana Savu şi o prezentare grafică de ţinută aparţinând Corinei Gabriela Duma.