Despre mărturisitori ai dreptei credinţe în perioada comunistă, într-o conferinţă internaţională

0
790

Centru restaurareAstăzi şi mâine, 9 iunie, Centrul de restaurare, conservare patrimoniu şi vizualizare al Arhiepiscopiei Craiovei va găzdui conferinţa internaţională cu tema „Martiriu şi mărturisitori ai dreptei credinţe din perioada 1948-1989”.

Deschiderea are loc la ora 12.00, cu cuvântul ÎPS Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, urmat de prelegeri susţinute de Preasfinţitul Părinte conf. dr. Emilian Lovişteanul (Facultatea de Teologie Ortodoxă  a Universităţii din Craiova), cu tema „Mărturisirea ortodoxă şi suferinţa monahilor români în perioada regimului comunist”, pr. conf. dr. Octavian Moşin (Universitatea de Stat a Republicii Moldova) – „Martiri şi mărturisitori basarabeni din a doua jumătate a secolului  al XX-lea”, pr. prof. Constantin Pătuleanu (Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” a Universităţii din Bucureşti) şi pr. conf. dr. Claudiu Cotan (Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii „Ovidius” din Constanţa). De asemenea, vor fi prezenţi şi membri ai Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România.

Manifestarea Martiriu şi mărturisitori ai dreptei credinţe din perioada 1948-1989” reprezintă o secţiune a Conferinţei Internaţionale „Politică. Diplomaţie. Cultură”, organizată pe 8 şi 9 iunie de Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” şi Fundaţia „Alexandru şi Aristia Aman”, în parteneriat cu Ambasada Republicii Polone la Bucureşti, Academia Oamenilor de Știinţă din România – Secţia de Știinţe Arheologice şi Istorice şi Universitatea din Craiova – Facultăţile de Știinţe Sociale şi Teologie Ortodoxă. Potrivit organizatorilor, peste 70 de profesori şi cercetători, specialişti şi doctoranzi în domeniile ştiinţelor umaniste, ştiinţelor sociale sau studiilor culturale s-au înscris în cadrul conferinţei cu titluri dintre cele mai interesante.