Simona Halep, în semifinale la Roland Garros

0
364

Simona Halep s-a calificat în semifinalele turneului de Mare Şlem de la Roland Garros, după o revenire neverosimilă contra ucrainencei Elina Svitolina (22 de ani, numărul 6 WTA), 3-6, 7-6 (8-6 în tie-break), 6-0. Halep, numărul 4 mondial, a fost dominată net în primele două seturi, fiind condusă cu 6-3, 5-1 de Svitolina. Numai că din acel moment Halep a câştigat nu mai puţin de 12 ghemuri şi nu a mai pierdut decât unul, calificându-se în penultimul act al Openului de la Paris. Svitolina, care o învinsese pe Halep în finala turneului de la Roma, acum Tennis - French Open - Roland Garros, Paris, France - June 3, 2017 Romania's Simona Halep celebrates during her third round match against Russia's Daria Kasatkina Reuters / Gonzalo Fuentes3 săptămâni, a avut 5-0 în primul set. Halep a dat impresia că ar putea reveni, reducând din handicap, scor 3-5, însă ucraineanca a încheiat setul cu 6-3, ajutată în ghemul decisiv de serviciul puternic şi precis. Şi setul secund a avut cam aceeaşi desfăşurare, dar finalul a fost diferit. Debutul a fost la discreţia Svitolinei, care s-a desprins la 5-1. Simona părea resemnată, însă a câştigat la limită două ghemuri şi s-a agăţat de un meci care părea pierdut. A câştigat 5 ghemuri la rând, iar la 6-5 a avut şansa de a egala la seturi. Numai că adversara a revenit şi a împins al doilea parţial în tie-break. Acolo, Svitolina a avut minge de meci, la 6-5, însă Halep a revenit din nou, câştigând 3 puncte la rând şi setul secund. Cel decisiv a fost fără istoric fiindcă Svitolina a căzut din punct de vedere psihic, cedând cu 0-6.

„Nu ştiu cum am revenit, nu mai credeam că pot întoarce scorul de la 3-6, 1-5, dar sunt fericită că am câştigat. Am întâlnit o adversară foarte puternică, a jucat foarte bine, a prins liniile la început, a fost mai agresivă decât la Roma, a lovit mai puternic. Am schimbat puţin ritmul, am alergat-o mai mult, am înălţat puţin mingea şi astfel am întors meciul” a spus Halep la final.

Halep va juca joi, în semifinale cu Kristina Pliskova, care a învins-o pe Caroline Garcia (Franţa), scor 7-6, 6-4. În cealaltă semifinală se vor întâlni letona Jelena Ostapenko şi elveţianca Timea Bacsinsky.