Atac armat în Parlamentul iranian şi la Mausoleul Ayatollahului Khomeini

0
395

iranUn membru al personalului de securitate a fost ucis şi alte cel puţin două persoane au fost rănite după ce un individ a deschis focul în Parlamentul de la Teheran, iar un alt incident armat a avut loc la Mausoleul Ayatollahului Khomeini, într-o altă zonă a capitalei iraniene. Până în acest moment nu se cunosc motivaţia şi identitatea atacatorilor. Un martor ocular a declarat pentru Reuters că forţele de securitate au intervenit şi incidentul de la Parlamentul iranian s-a terminat. Agenţia de ştiri semioficială Fars, preluată de BBC News online, informează că trei indivizi au atacat mausoleul aflat în sudul oraşului Teheran. Doi dintre ei au deschis focul în direcţia vizitatorilor, în timp ce un al treilea individ a detonat un dispozitiv explozibil pe care îl avea asupra lui. Un parlamentar iranian a spus pentru agenţia IRIB că trei indivizi au participat la atacul din Parlament, aceştia fiind înarmaţi cu două puşti de asalt de tip AK-47 şi un pistol.