Consiliul Concurenţei aniversează, la Craiova, două decenii de activitate

0
427

cons_concurenteiAnul 2017 reprezintă nu doar împlinirea a 10 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană, ci şi aniversarea a 20 de ani de activitate a Consiliului Concurenţei, o instituţie fundamentală într-o economie de piaţă,  care are drept scop protecţia, menţinerea şi stimularea concurenţei şi a unui mediu concurenţial normal, în vederea promovării intereselor consumatorilor.

În acest context Consiliul Concurenţei organizează joi, 8 iunie a.c., ora 10:00, la Craiova, la sediul Instituţiei Prefectului Dolj, o conferinţă pentru diseminarea culturii concurenţei şi analizarea evoluţiei mediului concurenţial la nivel regional şi naţional.

Astăzi, începând cu ora 10:00 delegaţia Consiliului Concurenţei va avea o întâlnire cu conducerea Universităţii din Craiova, urmată de un seminar ştiinţific în parteneriat cu Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor din cadrul Universităţii din Craiova. Începând cu ora 13:00, delegaţia Consiliului Concurenţei se va întâlni cu autorităţile locale la sediul Palatului Administrativ al Consiliului Judeţean Dolj şi Prefecturii Dolj, cu participarea Prefectului, Preşedintelui Consiliului Judeţean Dolj şi a Primarului ad interim al municipiului Craiova.

În intervalul 15:30 – 18:00 delegaţia Consiliului Concurenţei va face o vizită de lucru la două companii cu activitate reprezentativă pentru judeţul Dolj: SC SOFTRONIC SRL Craiova şi SC PARC INDUSTRIAL S.A. Craiova.

Mâine, începând cu ora 10:00 delegaţia îi va primi pe reprezentanţii autorităţilor publice şi ai mediului de afaceri din Regiunea Sud-Vest şi activitatea va continua cu o conferinţă aniversară a Consiliului Concurenţei, la sediul Instituţiei Prefectului Dolj. Nu va lipsi nici ceremonia de decernare a diplomelor de excelenţă pentru autorităţile publice şi mediul de afaceri, cu prilejul aniversării a 20 de ani de activitate a Consiliului Concurenţei. Tot mâine, în intervalul 11:00 – 14:00 va fi susţinută conferinţa de diseminare a culturii concurenţiale pentru mediul local de afaceri şi reprezentanţii UAT-urilor.