Mâine începe Bacalaureatul

0
410

bac Proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în Limba română deschide, mâine, 6 iunie, prima sesiune a examenului de Bacalaureat din acest an şi se va desfăşura pe parcursul a două zile. Pe 8 şi 9 iunie va avea loc proba orală la limba maternă, iar pe 9 şi 12-13 iunie – proba de competenţe digitale. Probele orale se vor încheia cu evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională, programată între 14 şi 16 iunie.

Probele scrise vor începe pe 26 iunie cu Limba şi literatura română. Vor urma: 27 iunie – limba şi literatura maternă, 28 iunie – proba obligatorie a profilului şi specializării (Matematică sau Istorie), 30 iunie – proba la alegere a profilului şi specializării.

Rezultatele primei sesiuni a Bacalaureatului vor fi afişate în 5 iulie, până la ora 16.00 şi în aceeaşi zi vor putea fi depuse contestaţiile, afişarea rezultatelor finale fiind programată în 10 iulie.