Donald Trump a retras SUA din Acordul de la Paris

0
507

trumpPreşedintele SUA, Donald Trump, aşa cum promisese în campania electorală, a anunşat retragerea Statelor Unite din Acrodul de la Paris, privind reducerea emisiilor de gaze şi a efectului de seră. Ulterior, Trump explică lui Merkel, Macron, May şi Trudeau decizia retragerii din acordul de la Paris. Preşedintele american Donald Trump a vorbit joi cu mai mulţi lideri ai lumii pentru “a le explica personal” decizia sa de a se retrage din acordul de la Paris privind schimbarea climatică, a informat Casa Albă, transmite EFE.

Trump a discutat la telefon cu cancelarul german Angela Merkel, cu preşedintele francez Emmanuel Macron, cu şefa executivului britanic Theresa May şi cu prim-ministrul canadian Justin Trudeau. Trump şi-a exprimat recunoştinţa faţă de cei patru lideri “pentru că au purtat discuţii oneste pe această temă în timpul primelor luni ale mandatului” preşedintelui american la Casa Albă.

“Totodată, (Trump) i-a asigurat pe lideri că SUA sunt în continuare angajate în alianţa transatlantică şi în eforturile solide de protejare a mediului înconjurător”, a explicat Casa Albă într-un comunicat.

Trump a reamintit deopotrivă implicarea SUA “în reducerea emisiilor de gaze şi leadership-ul american în dezvoltarea tehnologiei privind producerea de energie curată” şi a reiterat că, în timpul guvernării sale, ţara sa “va fi cea mai curată şi mai respectuoasă de pe Pământ cu mediul înconjurător”.