Recomandările ANSVSA pentru evitarea toxiinfecţiilor alimentare

0
392

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor recomandă populaţiei ca, în perioadele cu temperaturi ridicate, să respecte câteva măsuri simple, dar foarte eficiente pentru a se feri de toxiinfecţii alimentare. Astfel, unul dintre principalele sfaturi este ca oamenii să cumpere produse alimentare numai din locuri sau spaţii înregistrate sau autorizate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, deoarece le oferă garanţia unor produse sigure, care sunt controlate de personal specializat şi sunt depozitate în condiţii corespunzătoare de temperatură şi igienă.

  dsvCât mai repede posibil după cumpărare, alimentele de origine animală se fie introduse în frigider, unde se păstrează astfel: carnea refrigerata, laptele, produsele din lapte şi ouăle la o temperatura de refrigerare de preferinţă între 0˚C+4˚C şi separat, în funcţie de categoria de produs, iar carnea congelată la o temperatură cât mai scăzută, respectiv sub -12˚C.

Reguli utile pentru sănătate

  De asemenea, ANSVSA recomandă cumpărătorilor să ambaleze separat alimentele care urmează a fi depozitate în frigider şi să le menţină în decursul perioadei de valabilitate, la temperaturile indicate pe ambalaj. Să păstreze, totodată, alimentele gătite în recipiente acoperite. Să nu se recongeleze produsele care au fost decongelate. Să îndepărteze alimentele alterate, care sunt o sursă de contaminare pentru celelalte alimente. Să spele bine fructele şi legumele înainte de a le depozita în frigider şi înainte de a le consuma.

  Operatorii din industria alimentară trebuie să respecte, la rândul lor o serie de măsuri solicitate de medicii sanitari-veterinari. În primul rând, evitarea expunerii pentru vânzare a produselor de origine animală în locuri sau spaţii care nu asigură temperaturi adecvate şi condiţii de igienă corespunzătoare. Apoi, asigurarea condiţiilor de igienă şi temperatură la manipularea, depozitarea şi transportul produselor de origine animală (în mod special a celor perisabile – carne preparată, carne tocată, peşte, ouă, lapte şi produse din lapte).

  Confiscarea, denaturarea şi distrugerea produselor de origine animală alterate sau depreciate în timpul transportului, distribuţiei, depozitării sau comercializării se pot pune în practică. Mai mult, se interzice efectuarea transportului produselor alimentare, în cazul neasigurării unor temperaturi adecvate pentru menţinerea lanţului frigorific; dar şi interzicerea comercializării şi punerii în consum a cărnurilor care nu au fost inspectate, ştampilate şi certificate sanitar veterinar. Consumatorii pot sesiza nereguli din domeniul siguranţei alimentelor, apelând gratuit, din orice reţea de telefonie, numărul de telefon al Call Center-ului ANSVSA: 0800 826 787.

La ultimele controale, amenzi de peste 300.000 de lei

  În perioada 25 aprilie – 26 mai 2017, Direcţiile judeţene sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, precum şi a Municipiului Bucureşti, au desfăşurat activităţi de control în: abatoare, unităţi de tranşare, unităţi de reambalare a cărnii, unităţi care produc carne tocată, carne preparată şi separată mecanic, unităţi de depozitare a cărnii, precum şi în unităţile de vânzare cu amănuntul care comercializează carne şi produse din carne.

  Au fost verificate 2.004 unităţi, iar în urma acestor controale au fost aplicate 408 sancţiuni contravenţionale, dintre care 196 avertismente şi 212 amenzi în valoare de 324.920 lei. De asemenea, au fost emise 3 ordonanţe de suspendare a activităţii şi 5 ordonanţe de interzicere a activităţii. Totodată, au fost retrase de la comercializare aproximativ 1.624 de kg de carne şi produse din carne (carcasă bovină, carne tocată, carne de mici, resturi de tranşare), improprii pentru consumul uman.