A fost nevoie de acest summit a celor şapte granzi de pe Terra (în absenţa altora ignoraţi pe drept ori cu condiţionări discutabile, Rusia, dar şi China!) ca să realizeze şi ei ceea ce premierul-gazdă, Paolo Gentiloni, avea să concludă, la final, anume un adevăr pe care altminteri îl cunoaştem de-acum cu toţii: lumea în care trăim s-a schimbat radical. Pare a nu mai fi rămas prea mult din mileniile în care a evoluat, cu toate prefacerile, multe din ele epocale, prin care a trecut şi în ciuda lor a reuşit să-şi conserve, fie şi în parte, câteva fundamentale ce-au asigurat supravieţuirea.
Organizarea reuniunii de către gazdele italiene a fost impecabilă, iar agenţiile de presă şi media internaţionale nu şi-au ascuns aprecierile, uneori entuziaste. Mai întâi, locul desemnat, Taormina, mica cetăţuie din extremul sudic al Siciliei, un veritabil giuvaer arhitectonic, cu o istorie, la rându-i milenară, cu vestigii arheologice unice în lume, în care convieţuiesc urme ale unor civilizaţii diverse, de la anticii greci la egipteni, de la otomani la africanii din Nord şi în care şi astăzi îşi împart cu înţelegere şi în bune raporturi existenţa de zi cu zi. Un detaliu, acesta, pe care acelaşi carismatic premier-gazdă, Gentiloni, l-a evocat în mai multe rânduri, plusând pe faptul că opţiunea gazdelor a mizat şi pe un resort de factură sentimentală, inclusiv pentru cei care nu aveau cunoştinţă de această oază, turistică, cu un ambient natural copleşitor şi cu monumente unicat pentru istoria mare a Europei şi a Planetei.
În fapt, disensiunile cu care aveau să se confrunte erau cunoscute. Şi ele fuseseră – nu fără accente tensionate, unele datorate noului Preşedinte al SUA, Donald Trump – anticipate încă de la Bruxelles, la reiuniunea NATO cu prilejul inaugurării noului sediu. Am urmărit, pe mai multe canale tv italiene timp de aproape 40 de ceasuri, pas la pas, întregul parcurs al acestei reuniuni. N-au lipsit, fireşte, momentele rituale începând cu primirea fiecărui oaspete pe rând, pe un platou aranjat în celebrele Giardini Naxos, moment în care deja jurnaliştii prezenţi, delegaţiile şi, desigur, telespectatorii şi-au putut face deja o idee despre profilul – politico-ideologic şi psihologic – al fiecăruia.
Dacă Angela Merkel, veterana saummit-urilor ca participantă la cea de-a 12-a ediţie, nu şi-a ieşit din comportamentul său sobru, dar nelipsit de eleganţă şi de un sentiment de comuniune cu cei din jur, mai tinerii şi captivanţii, prin tinereţe şi spontaneitatea în mişcări şi surâsuri, canadianul Justin Trudeau şi francezul Emmanuel Macron s-au bucurat de un succes mai evident decât poate se aşteptau. Alături de Theresa May (obligată din motive ştiute să abandoneze summit-ul încă din prima seară), Donald Truman (ultimii trei participanţi, alături de premierul gazdă, întâia oară la un astfel de eveniment, nu şi-a făcut nicio problemă din afişarea unui comportament „special”, încă din pasajul pe traseul de la Hotel (unicul utilizând automobilul până în apropierea locaţiei finale), alegând să sosească ultimul şi izolat de ceilalţi, păşind alene, cu un mers masiv, de şerif (al Lumii?!), lăsându-se aşteptat şi schiţând doar gesturi de salut ca pentru nişte supuşi nedemni decât de un de zâmbet superior şi de saluturi complezente.
Patru obiective s-au aflat pe agenda acestui summit şi, în ciuda disocierilor făcute de Paolo Gentiloni în conferinţa de presă finală şi în privinţa luptei contra terorismului, niciunul n-a primit verdictul unei înţelegeri unanime. Şi nici măcar acesta înscris, strategic, în cap de listă, nu pare a fi fost deplin asumat, din moment ce şi aici s-au interpus nuanţe în privinţa modalităţilor de acţiune, dincolo de limbajul diplomatic. Nici obiectivul imigraţiei nu s-a finalizat în termenii declaraţiei pregătite şi redactate de gazdele italiene (din cele 10 pagini n-au rămas, sub semnături, decât 6), căci şi aici atât Trump (într-o mai mică măsură şi Tereza May) a făcut opinie separată, potrivit propriilor viziuni dinainte anunţate, primul în a sa campanie absolut atipică în istoria SUA..
Mai mult chiar, introducerea în textul final al unei clauze ce permite fiecărei ţări dreptul de a-şi apăra propriile graniţe de imigranţi ascute şi mai mult recentele disensiuni din sânul UE şi nu putem să nu relevăm că va potenţa iniţiativele Ungariei, ale Cehiei, Slovaciei şi ale altor state reticente în această privinţă. Cât despre celelalte două puncte din agendă, cel privind comerţul interior căruia se dorea să i se confere un caracter de liber schimb internaţional, ca şi cel privind acordurile stabilite recent la Paris asupra climei planetare, ambele s-au lovit de un veto net din partea americanilor.
Toate aceste rezultate l–au făcut pe celebrul analist american, Jan Bremmer, fondator al thin tank-ului Eurasia Group, să profetizeze o nouă dezordine geopolitică în care Occidentul pierde vizibil din influenţa sa şi într-un astfel de context acest G7 poate fi caracterizat, cu cuvintele sale, „întâiul G-O oficial, mai ales în condiţiile în care şi ONU şi NATO sunt tot mai puţin decisive şi niciunul dintre protagoniştii globali nu reuşeşte să umple golul deja atât de evident”. Rezultatul, conchide el, va fi că „lumea va fi tot mai instabilă”.
