Deputat Ion Cupă, preşedinte ALDE Dolj: ”Vom iniţia două proiecte de legi cu adevărat liberale. Libertatea, reglementată de legi liberale, trebuie să definească societatea românească” ALDE ca partid liberal modern, consecvent valorilor şi principiilor sale, va depune în perioada imediat următoare două iniţiative legislative menite să împiedice abuzul la adresa libertăţii românilor.
Prima iniţiativă se referă la Autoritatea Independentă de Supraveghere a Comunicaţiilor. Prin acest proiect dorim să implementăm decizia pe care CCR a luat-o în privinţa interceptărilor anul trecut, prin care precizează că poliţia judiciară trebuie făcută de instituţii abilitate, nu de către serviciile de informaţii. Nu este normal ca România să aibă de 16 ori mai multe mandate de interceptare pe siguranţa naţională (de exemplu) decât Statele Unite! De aceea, considerăm că o astfel de instituţie aflată sub controlul democratic al Parlamentului, este absolut necesară. Dacă vrem să fim o ţară respectată de către partenerii internaţionali, nu putem să fim campioni în domeniul interceptărilor. Această iniţiativă nu are în vedere decât respectarea drepturilor cetăţenilor .
A doua iniţiativă se referă la reglementarea activităţii de lobby. Dreptul antreprenorilor, companiilor, al grupurilor de interese de a-şi promova transparent interesele legitime trebuie apărat prin lege. Vom evita astfel derapaje şi abuzuri în privinţa multdiscutatului trafic de influenţă. Vom iniţia consultări cu actorii instituţionali din mediul privat, cu toţi cei interesaţi în privinţa acestei legi necesare.
Dorim să avem o reglementare aidoma celei existente în statele europene, prin care să evităm numărul semnificativ de procese şi acuzaţii de trafic de influenţă care există în prezent.ALDE consideră că în acest fel democraţia românească va fi consolidată şi odată cu ea prestigiul ţării noastre între celelalte ţări europene.
BIROUL DE PRESĂ ALDE DOLJ