Partidul cancelarului Angela Merkel a obţinut victoria în alegerile din Renania de Nord-Westfalia, un fief al social-democraţilor

0
335

merkelUniunea Creştin-Democrată s-a clasat pe primul loc în cadrul alegerilor locale pentru landul Renania de Nord-Westfalia, un fief al social-democraţilor. CDU a obţinut 33% din voturi, comparativ cu 31,5%, SPD. Renania de Nord-Westfalia este cel mai populat land german şi a fost condus de SPD în cea mai mare parte a perioadei postbelice, informează BBC News online. De această dată a obţinut cel mai slab rezultat după 1947. Dar victoria şoc este alta: cea a FDP (liber-democraţii), care au înregistrat ieri o performanţă, cu 12,5% din voturi, după ce în 2012 obţinuseră doar 8,6%. Mai trebuie reţinut faptul că la 7 mai a.c, la alegerile din landul Schleswig-Holstein, FDP a obţinut 11,5% din sufragii, o creştere de 3,3% faţă de precedentele alegeri. Deruta în tabăra social-democrată este mare, după derapajul de duminică în Renania de Nord-Westfalia, bastionul lor istoric. Martin Schulz, liderul partidului, a declarat că “este o zi dificilă pentru SPD şi pentru mine personal. Sunt originar din acest land, unde am suferit o înfrângere grea. până la legislative drumul este lung. Eu nu sunt un magician”.